Стол заказов ReferatMD ReferatMD

Популярные фильмы
Новые фильмы
Добавление материала
Добавьте фильмы на сайт!
Descrierea medicamentilor iritate dupa actiunei, indicatii, contraidicatii
  • 1.Reactiile adverse:
    sau efecte nedorite sunt acele fenomene neplacute, daunatoare, chiar periculoase care apar dupa doze terapeutice obisnuite de medicamente si sunt adeseori neasteptate, sau greu previzibile. Aceste efecte adverse de obicei se datoresc reactivitatii deviate a organismului (unei sensibilitati crescute, scazute sau modificate calitativ).
    In functie de mecanismul de producere, efectele adverse ale medicamentelor se clasifica in sase grupe principale:
    Efecte adverse de tip toxic se caracterizeaza prin faptul ca sunt dependente de doza
Не забудь оценить фильм!!!
0
ASEPSIA  ŞI  ANTISEPSIA
  • Asepsia şi antisepsia reprezintă elementele necesare şi neseparabile ale procesului de dezinfecţie

    Dezinfecţia = totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice şi farmacologice care urmăresc îndepărtarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu
    Dezinfectia
    1. profilactică prevenirea izbucnirii şi răspândirii bolilor cu punct de plecare cunoscut
    2. curentă = la patul bolnavului pe toată perioada de spitalizare
    3. terminală = tuturor obiectelor folosite de bolnav, mobilierului,
    camerei
Не забудь оценить фильм!!!
0
Cimitidina si Omprozol
  • 1.Cimetidina afectează metabolizarea metadonă, uneori la niveluri sanguine mai ridicate și o incidență mai mare a efectelor secundare, și pot interacționa cu hidroxiclorochină medicament antimalaric.

    1.Omeprazolul inhibă enzima H + - K + -ATPaza ( "pompă de protoni") în celulele parietale gastrice și blochează astfel ultima etapă a sintezei de acid clorhidric. Acest lucru reduce nivelul bazală și stimulată secretia indiferent de natura stimulului. După o singură doză de medicament în efectul omeprazolului are loc în prima oră și durează 24 de ore, efectul maxim este atins în 2 ore
Не забудь оценить фильм!!!
0
BAZELE ASISTENȚEI MEDICALE
  • 1. Promovarea Conceptului Virginiei Henderson, privind nevoile fundamentale
    • Promovarea datelor istorice în dezvoltarea Nursing-ului
    • Argumentarea conceptului despre om, sănătate şi boală
    • Identificarea celor 14 nevoi fundamentale pentru îngrijirea omului sănătos şi bolnav
Не забудь оценить фильм!!!
0
ION HELIADE RADULESCU (1802 - 1872)
  • I s-a zis parintele literaturii române si i s-a ridicat o statuie la Bucuresti. Este, a doua mare personalitate a literaturii române dupa D. Cantemir" (G. Calinescu). Vede lumina zilei la Târgoviste, ca fiu al lui Ilie Radulescu. Urmeaza Scoala greceasca de la Schitu Magureanu. Trece la Colegiul Sf. Sava, ajutându-l pe Gh. Lazar si devenind, la retragerea acestuia, succesor de nadejde. Va preda aici româna si matematica. Publica la Sibiu Gramatica Româneasca (1828). Înfiinteaza primul ziar Curierul românesc (1829), urmat de suplimentul literar Curierul de ambe sexe (1837). În 1836, îsi aduna productia literara în volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie. Participa la pregatirea Revolutiei de la 1848, redacteaza proclamatia ce s-a citit la Izlaz, e membru al guvernului provizoriu si e silit a se expatria, traind 10 ani departe de tara la Paris, Constantinopol si Insula Chios. Abia în 1859 se înapoiaza din exil.

    Cel care pregatise revolutia n-a împartasit ideile radicale, violente ale confratilor politici. În opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, I.H.R. era adept al actiunilor moderate, pentru a feri tara de interventia straina. S-a pronuntat în potriva împroprietaririi clacasilor, pentru desprinderea totala de sub influenta Rusiei si pentru o întelegere cu Turcia. Multi din fostii prieteni i-au devenit adversari. Îsi ia aere de profet, împroscându-si adversarii cu furie nestapânita.

    Scriitor, filolog si îndrumator cultural, Heliade domina o jumatate de secol de poezie româneasca. Îsi face planuri mari, dar nu le duce la îndeplinire. Încearca toate speciile genului liric, însa productiile literare sunt inegale: unele excelente, altele slabe, lipsite de culoare. S-a dovedit înzestrat pentru poezia satirica si fabula. Si în proza, unde are talent, se distinge spiritul sau satiric. Cea mai importanta opera este Echilibru între antiteze, prima schita româneasca a unui sistem filosofic.

    Capodopera literara a lui H. ramâne Zburatorul:

    "Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se bate,
    Multimi de vinetele pe sân mi se ivesc;
    Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau din spate,
    Îmi ard buzele, mama, obraji-mi se palesc!"


    Porneste de la mitul folcloric, de care vorbeste si Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. Acelasi mit îl inspira si pe Eminescu în Calin (File de poveste) si în Luceafarul.

    Poetul nostru national îl admira astfel în Epigonii:

    "Eliad zidea din visuri si din basme seculare
    Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare, -
    Adevar scaldat în mite, sfinx patrunsa de-nteles.
    Munte cu capul de piatra de furtune detunata,
    Sta si azi în fata lumii o enigma nesplicata,
    Si vegheaz-o stânca arsa dintre nouri de eres."
Не забудь оценить фильм!!!
0
Alecu Russo (1819-1859)
  • Scriitor remarcabil, artist-cetăţean, Alecu Rus-so este o figură luminoasă a timpului său, persona­litatea sa manifestîndu-se multilateral, într-o epocă în care se consolida literatura şi limba românească. Alecu Russo s-a născut la 17 martie 1819, la Chişinău, într-o familie de boieri mijlocii. După cum povesteşte scriitorul însuşi în Amintirile sale, publicate în 1855, copilăria şi-a petrecut-o in satul Străşeni. La vîrsta de 10 ani, după ce învăţase mai intîi cu un dascăl grec, Alecu Russo este trimis la studii în Elveţia, însuşindu-şi temeinic limba franceză şi în parte şi limba germană. Ideile democratice şi liberale, declanşate de revoluţia burgheză franceză din 1830, prind teren în rindurile tineretului studios creînd un climat favorabil orientării revoluţionare ulterioare a lui Alecu Russo. După 6 ani petrecuţi în Elveţia, îndrumat de tatăl său în alegerea unei cariere comerciale, Alecu Russo pleacă la Viena, unde deprinde studiul comerţului (1836). întors în patrie, la Iaşi, Alecu Russo se integrează în rîndul intelectualităţii progresiste, dezaprobînd starea de înapoiere economică si socială a ţării. Aici s-a an­gajat activ, alături de Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu si Costache Negri, în iniţierea mişcării culturale ce a precedat anul revoluţionar 1848. Din această perioadă datează si primele scrieri — redactate în limba fran­ceză şi tipărite postum — compuse în spiritul direcţiei naţionale a Daciei literare: legendele Piatra-Teiului şi Stîna corbului, studiul despre Iaşii şi locuitorii lui in 1840 şi Studii naţionale. In 1841 scriitorul funcţionează la Judecătoria din Piatra Neamţ. Destituit în 1844, Alecu Russo revine la Iaşi, atras de atmosfera culturală prerevoluţionară, în care se înregistrează cu entuziasm, în anii următori frecventează moşia Mînjina a familiei Negri - loc de întîlnire a tinerilor scriitori animaţi de idealurile naţional-democratice ale timpului - unde îl cunoaşte pe N.Bălcescu. La începutul anului 1846, Alecu Russo îşi face debutul ca autor dramatic cu piesa Băcălia ambiţioasă, prezentată pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. Alecu Russo a înţeles importanţa teatrului în viaţa unei naţiuni, ca tribună de răspîndire a ideilor înaintate si a fost gata să ajute prietenii ajunşi în 1840 la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, adică pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi, contribuind prin comedii la îmbogăţirea repertoriului încă atît de sărac la vremea aceea. Cînd a supă­rat ocîrmuirea prin aluzii destul de transparente puse in gura personajelor din Provincialul la Teatrul Naţional sau Jignicerul Vadră, Alecu Russo a fost trimis în exil la Soveja. Aici a cunoscut una din cele mai autentice regiuni româneşti, cu un folclor deosebit. Din Soveja, Alecu Russo a cules perla între perle a poeziei populare româneşti, Mioriţa, pe care a dat-o prietenului Alecsandri spre înmănunchere, alături de alte juvaieruri folclorice şi spre publicare. Deşi nu se află printre semnatarii proclamaţiei întocmite după întrunirea de la Hotelul Petersburg din Iaşi si lansată la 28 martie 1848, AJecu Russo a participat la mişcarea revoluţionară din Moldova. După evenimentele din 1848, Alecu Russo pleacă la Viena, călătoreşte prin Transilvania, asistă la adunarea populară de pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj, semnează la Braşov programul revoluţionarilor mol­doveni, iar la Paris se alătură luptei politice a emigraţiei româneşti, con­dusă de N. Bălcescu. în 1850 apare in România viitoare, organul revoluţionarilor români emigraţi, Cintarea României, reprezeritind contribuţia lui Alecu Russo la lupta de eliberare naţională dusă de patrioţii români după înăbuşirea revoluţiei de la 1848. întors în ţara, în Iaşi, in 1851, Alecu Russo funcţionează un timp ca avocat. Participă, în ultimii ani ai vieţii, la lupta pentru Unire, colaborind intens la Zimbrul, România literară, Steaua Dunării ş.a. Viaţa sa agitată, lipsită de mijloace materiale, 1-a împiedicat să se ocupe mult de literatură. Alecu Russo a murit la 5 februarie 1859 la Iaşi, înainte de a-şi fi putut termina operele sale şi de a le tipări într-un volum. Alecu Russo a lăsat o operă relativ restrînsă, o operă puţin cunoscută de contemporani. Ca şi Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo a militat pentru o literatură originală, inspirată de realităţile noastre şi exprimată în limba vie a poporului. El a fost un scriitor real­mente înzestrat şi numai memorialistica sa, spre exemplu, ar justifica deplin locul pe care-1 ocupă in istoria literaturii. Coexistă în scrierile sale memorialistice '(Piatra-Teiului, Iaşii şi locuitorii săi in 1840, Soveja, dar mai cu seamă în Amintirile publicate în România literară in 1855), preţuitorul afectuos al tradiţiilor trecutului şi militantul progresist, aparţinînd generaţiei paşoptiste. Alecu Russo a fost unul dintre pionierii criticii literare române; deşi ne-a lăsat puţine scrieri în acest domeniu. Cea mai importantă, sintetizînd opiniile sale literare, e Critica criticii (1846). Scrierile teoretice ale lui Alecu Russo sintetizează, în spiritul Daciei literare şi al Propăşirii, ideile generaţiei sale despre necesitatea unei literaturi inspirate din realităţile naţionale, despre valoarea estetică şi documentară a folclorului. Alecu Russo s-a făcut cunoscut şi ca polemist împotriva exagerărilor curentului latinist. Dintre scrierile sale, cel mai mare ecou în epocă 1-a avut datorită semnificaţiei sale patriotice şi revoluţionare, poemul în proză Cintarea României. Evocare a istoriei patriei, poemul afirmă ideea demnităţii naţionale, protestează violent împotriva asupririi feudale, şi a trădării boiereşti, subliniază in­evitabilitatea victoriei finale a forţelor progresiste. Om de cultură şi prin­cipii progresiste Alecu Russo şi-a manifestai în toată opera convingerea că literatura şi artele în general sînt un mijloc de educaţie cetăţenească. Alecu Russo a fost una dintre acele personalităţi scriitoriceşti, numeroase în istoria noastră, care, prin viaţa lor plină de abnegaţie, au împlinit misiunea unui ceas istoric greu, de începuturi şi răspunderi. De aceea, el rămîne în istoria literaturii şi culturii noastre printre cei care, cu adîncă încredere în destinul istoric al ţării şi poporului lor, şi-au făcut pe deplin datoria.
Не забудь оценить фильм!!!
0
Mostenirea impeiala in Eoropa crestina:de la Imperiul Roman la Imperiul Bizantin
  • Mostenirea impeiala in Eoropa crestina:de la Imperiul Roman la Imperiul Bizantin

    Divizarea Imperiului Roman nu a fost privita ca una definitiva. Inconstinta oamelor de atunci Imperiul raminea unul singur, codus de 2 augusti, cum a mai fost nu odata pina atunci. Astfel, dupa ce Odoacru, o capitanie militara a Barbarelor (triburilor scirilor) si stapinul efectiv al Italiei, a expediat, in a.476, in semnele imperiale a Constatin Opol, acesta a insemnat nu desfintarea Imperiului Roman de apus, ce recunoasterea unui singur August, care stapinea, de fapt provincile orentale ale Imperiului, pe cind cele Occenditale transformate in regate barbare, fie si nominal, ii recunosteau suzernitatea. In acest mod, inconstinta contemporanului Imperiul Roman dainuia neintrerupt, iar evenimentului din 476 nu i se acorda nici acea semnificatie (de prabusire a imperiului roman de apus) cu care il investim astazi.Imparatii din Constatinopol continua sa se cosidere suverani a lumii crestine, indeferent de demisiune teritoriului pe care il stapineau efectiv si de recunoastere acest rol de catre alti suverani crestini. Aceasta exclusivitate Imperiala pe care si-o reclama imparatii bizantini explica reactia lor la toate incercarile de a restabili imperiului in occident pe timpul francilor caroligeni sau al germanilor ottonieni (condus de regele Otto).Bizatntul a mostenit din traditile romane alegerea imparatilor desenat si popor ( de fapt, de locuitorii capitalii) si armata . NIci o lege nu regla succesiunea la domnie si totusi puterea era tinuta de anumite dinastii. Bazinduse pe conceptia despre provenienta devina a puterii imperiale, se considera ca anume Dumnezeu, sa-l lipseasca de mare bucurie de a-si vedea copii si nepotii urcati pe tron. Astfel, succesiunea denastica nu a fost imbianti in drept natural posedat de descidenti, dar binecuvintarea devina oferita unui imparat, legitimitatea religioasa si politica a caruie era atit de puternica, incit ea ii asigura nu numai domnie personala indelungata, dar si o extensiune a puerii imperil asupra urmailor sai. Treptat puterea Imperiala in bizanti capata demensiuni noi. Din 629 imparatul Iraklios adopta titulatura greceasca de basileos. Ea se raporta direct la titluatura regilor din vechiul testament in traducere greciasc. Astfel imparatul bizantin este adesea numit "Noul David" si "loctiitorul lui Hristos pe pamint". Deci titlatura de imperatorius care initial era legata de functia militara suprema, este supstituita printr-o titlatura care releva sacntitate suveranului bizantin. Basileiibizantini aveau mai multe functii: executiva care puneau cetateni imperiului intr_o depedenta totala de imparat; legislativa ceia ce insemna ca cuvintul imparatului era echevalent cu legea reprezentativa-basileul era intruchipara a insusi imperiului Bizantin. Imparatul se reprezenta ca ocrotitorul legii. Mai multi imparati, incepind cu Iustinian Intii a organizat opere de codificare alegelor precetente.A lui Hristos, imparatul il imita nu numai prin autoritatea sa indiscutabila ci si prin virtutie sale acsate pe prevederele sale morale crestine. Cu toate insemnele puterei absolute monarhiea basileiului avea un careacter istabil. Pe parcursul istorii bizantului la tron sau pe perendat 20 de imparati. Legentimitate imparatului de "ales a lui Dumnezeu" nu il proteja in caz de insucces su incapacitate de a conduce.Acesta putea lipsi imparatul in ochii poporului de legitimitate de vina, descaralizindule persoana si declarindul teran. Lipsa principului de primogenitura (dreptul exclusiv al fiului mai mare la tron )facea puterea Basiliului in patrimoniu al familiei imperiale, conducea la disputarea violenta a puterii intre descendentii aceliasi familii si la razboaie civile, mai ales in timpu dinastiei Paleologilor. Chiar si uzurbatorii , cei care nu erau descendentii din aceasta familie, tindeau sa-si consolideze legitimitatea prin casatorie cu membrii familiei imperiale. Acest principiu a fost folosit de suveranii statelor slave din Balcani (Taranu Bulgar, Serbie). Invazia otomana a curmat aceste tendinte. Ideea continuitatii imperiului a fost reluata de tarii prin plocamarea "Moscova e Noul Constantinopol si a Treia Roma " dar in apus , Tarii Rusi nu erau recunoscuti drept imparati.
    In Tara Moldovei "mostenirea imperiala" a fost folosita de Stefan cel Mare in scopu respingerii agresiunei otomane. Domnu Moldovei tindea sa fie recunoscut drept conducator al crestinitatii ortodoxe, capabil sa obtina visctorie asupra paganilor. Pentru domnu titlu de "Bine credincios Imparat" nu avea un sens de transfer autoritatii politice imperiale, ce de exercitatea in cadru Bisericii moldovenesti a unor drepturi similare celor ale imparatilor bizantini "idee imperiala" in acest sens a fost promovata de urmasii marelui voievod, precum si de domnu Tarii Romanesti - Neagoe Basarab. In occident, renasterea "mostenirea imperiala" romane sa produs odata cu incoronarea, in 962 a regelui Germaniei, Otto I, la Roma, in calitate de imparat al "sfintului Imperiu Roman de natiune German". Cazind in dependenta de principiile electorii , imparatii germani din sec.XIII-XIV posedau o putere nominala.
    O deosebita importanta pentru cultura europeana medievala a avut-o influenta culturala bizantina care a pastrat mostenirea antica si a mentinut-o in permanenta la un nivel elevant. Acest nivel occidentul il atinge catre sec.XIII-lea.
    Cultura antica apare pentru bizantini intr-o dubla si contradictorie ipostaza.Astfel, ei se aflau in fata problemei potrivirii crestinismului cu traditie culturala a elenismului pagan. Se incearca delimitarea, in cadru mostenirii antice, a componentelor pozitive si a celor daunatoare din punctu de vedere al doctrinei crestine. Insa interesu carturarilor bizantini fata de tezaurul cultural clasic, deseori depasea limitele trasate de teologii prudenti. Bizantul, la fel ca si Occidentu , a cunoscut citeva perioade de reactoalizare puternica a traditiei antice ("Renasterea Macedoneana" , "Renasterea Paleologa" ).
    In cadru mosteniei antice preluate de Bizantini , alaturi de componentu principal-cel grecesc , se include si traditia imperiala Romana.Ea este deosebit de senziabila de cultura juridica , arhitectura si arta de curte s.a. Traditiile Antice si-au manifestat deplina vitalitatea (in special, in marile cetru urbane ) si crestinismu se afirma treptat ca principala dominanta a culturii bizantine .
    Mostenirea Imperiului Roman in Europa crestina a fost continuata si amplificata si continuata de imp.Bizantin. Bizantinii au potrivit crestinismmul culturii antice grecesti , caruia iau alaturat traditia imperiala romana . Dupa caderea Constantinopolului , mostenirea bizantina in organizarea statala , in drept , cultura si spiritualitatea a continuat sa dainuie in Europa de Sud-Est si Rasarit, inclusiv in Tarile Romane , fenomen numit de Nicolae Iorga "Bizant dupa Bizant".
Не забудь оценить фильм!!!
0
Constituirea statelor medievale romanesti: general si particular
  • Constituirea statelor medievale romanesti: general si particular

    In istoriea tuturor poparelor, evenimetele majore din trecutul lor sint pastrate in memoria generatilor urmatoare sub forma de legende. Un eveniment crucial, care la romani, ca si la alte popoare, a devenit obiectul unor legende populare, este constituirea statelor medievale romanesti- Tara Romaneasca si Tara Moldovei. Deoarece primii voevozi romani transilvanieni.
    Cronicarii romani neposedind informatii istorici concrete referitoare la acest proces, au apelat la legendele populare despre "descalecatul"(intimierea) Tarii Romanesti de catre Negru Voda venit din Fagaras, iar a Moldovei- de catre Dragos Voda.
    In secolul IX-X, odata cu desarvasirea procesului de constituire a poporului si limbii romane, precum si cristalizarea relatilor medevale, au aparut si cele deintii formatiunea statelor romanesti.Ele sint semnalele, incepind cu sfirsitul sec. al IX-lea, pe intreg teritorului locuit de romani. Acest fapt dovedeste ca procesul de aparitie a formatiunilor statale a fost concumitet si asemanator. Ele sin indentificate in ducatele sau voiecodatele existente in Transilvania la venirea maghearului in acest teritoriu (ale lui Menumorut, Glad, Gelu), in formatiunea dobrogeana condusa de jupinul Dimitrie etc.
    Consolidarea acestora mici formatiuni a fost frinata de ultimul val de migratori (al pecenegilor,uzilor,cumanilor,monogolilor etc.), iar in Transilvaniea-de cucerirea maghiara.Cucerirea Transilvanie de catre Regatul Maghear a adus sub stapinirea straina centrul pamintului romanesc si a facut imposibilul unificarea in jurul lui a altor teritorii locuite de romani.
    O noua etapa in procesul de formare a statelor medievale romanesti este legata de aparitie a doua nuclee statale-cel din valea riului Arges (viitoare Tara Romaneasca) si cel din valea riului Moldova (viitoarea Tara a Moldovei). O prima similitudine a acestui proces este ca acestea state s-au constituit in baza unor formatiuni mai mici, locale, si la acest proces au participat si romani transilvaneni.
    In ambele centre, procesul de unificare statala a decurs sincronic, cu un decalaj neinsemnat in timp. Primul stat romanesc care isi desarviseste unificarea teritoriala a fost Tara Romaneasca. El a inclus teritoriile fostelor voievode din valea Jiului (al lui Litov, mentionat la 1247) si din valea Argesului (al lui Seneslau, mentionat tot atunci), precum si cnezatele depedente de acestea.
    La finele sec. al XII-lea, odata cu slabirea stapinirea tatare la nordul Dunarii si a expansiunii maghiare in aceasta zona (din cauza disparitiei dinastei maghiara arpadiene), Transilvanie devine un stat aproape indepedente, iar la sud de Carpati se constituie Tara Romaneasca. La 1920, cronicile il mentioneaza pe legendarul Negru-Voda "descalecatorul". La 1310 este atestat documentar primul domn al Tarii Romanesti-Basarab I.El unifica voievodatul de la Arges cu cel de la Jiu-Oltenia, proces care se incheie la 1324. La acest an, documentele maghiare il numesc pe Basarab "voievodul Valahiei (Tarii Romanesti)"
    La est de Carpati, procesul de unificare a reprodus in principiu etapele statului de la sud de Carpati. Nucleul statal din valea riului Moldova s-a constituit in acelasi imprejurari favorabile ca si Tara Romaneasca: slabirea presiunii tatare si a expasiunii maghiare. Dar din cauza ca zonele de sud si sud-est ale spatiului carpato-nistrean erau direct inglobate in Hoarda de Aur, procesul de unificarea a decurs mai lent. Acest proces se accelereaza dupa 1345, cind oaste Trasilvaneana obtine o victorie stralucita asupra tatarilor. In schimb , in regiunea de nord-vest a acestiu spatiu, se instaureaza suzernitatea maghiara.Aici este atestata de cronicile moldovenesti legendarul voievod Dragos, in fruntea unei formatiuni militare de aparare, numita de cronicari "capitanie".
    venirea la domnie a lui Bogdan din Maremures (insotit de adeptii sai din nobilimea acestei "tari") dupa anul 1359 (cind in voievodatul din valea Moldovei s-a produs o rascoala antimaghiara), si recunoasterea la 1365 de catre regele maghiar a indepedentii formatiunii Moldova, a accelerat procesul de unificare a statului romanesc de la est de Carpati. In timpul domniei lui Petru I Mustatinul (1375-1391) a fost unit la Tara Moldovei voievodatul de la Suceava si Tara Sepenitului, constiduid Tara de Sus, apoi a fost unit si teritoriul eliberat de sub dominatiei tatara. Acest teritoriu, numit Tara de Jos, devine partea componenta a Tarii Moldovei unificate, care ajunge pina la Marea Neagra, cu portul Cetatea Alba (1886). Domnul Moldovei, Roman , stapinid Tara Moldovei de la munte pina la mare (1329). Tara Moldovei si-a consolidat pozitia internationala, asigurindu-se drumul comercial care unea Mara Baltica cu Marea Neagra.
    Coicidenta proceselor de unificare (cu o mica intirziere a celor din Moldova, din cauza presiunii mai puternice a tataro-monogolilor) denota ca intreg poporulroman se dezvolta similar in directia afirmarii organizarii lui statale. Aceasta a fost posibil nmai datorita relatilor multilaterale din intreg spatiu locuit de romani. Formarea si existenta a 2 state tari ramase libere, orientar drumurilor comerciale ce le strabateau, precum si traditii dinstice, fiecare tara avind dinastia sa. Izvoarele istorice straine numeau moldova "Valahia mica" (Valahia Mare era Tara Romaneasca), "Rusovlahia" (Valahia de linga Rusia Haliciana), "Moldovlahia" etc. Aceaste denumiri ne marturisesc ca statul era pentru conteporani o tara a valahilor, adica a romanilor. Turcii au numit Moldova- "Bogdania", dupa numele voevodului Bogdan.
    Procesele istorice din spatiu romanesc au similat cu procesele istorice traite de alte popoare (francez, german, italian, rus etc.), care au trecut prin etapa farmintarii poliico-teritoreale. Specificul constituirii tarilor romanesti consta in intirzierea acestui proces din cauze politice externe: invazile poparelor migratoare care au ocupat timp indelugat spatiul romanesc, cucerirea maghiara a Transilvanei, care a impedicat unificarea formatiunilor politice romanesti in jurul acestui teritoriu. Traind in mai multe unitati statale, romanii, ca si alte popoare europene, au alcatuito etnie unica medievala, care in epoca moderna s-a transformat in natiunea moderna romaneasca.
Не забудь оценить фильм!!!
1
Lupta antiotomana- expresie a politicii externe a domnilor romani in epoca medievala
  • Lupta antiotomana- expresie a politicii externe a domnilor romani in epoca medievala
    Expasiunea otomanilor la nord de Dunarea, care incepe la sfirsitul sec. al XIV-lea. implica mai intii Tara Romaneasca, iar apoi si Moldova in lupta impotriva agresorilor. Aceasta lupta devine o expresie a politicei externe a domnilor tarilor romane, care depun eforturi pentru a crea un front antiotoman comun cu statele europene. Etapele acestei politice au fost amplu cercetat de istoricii Al.XEnopol, n.Iorga, C.Giurescu, P.P.Panaitescu, S.Papacostea,Gh.Gonta s.a.
    Prima incursiunea a ostilor otomane la nord de Dunarea s-a petrecut in a.1369, fiind respinsa de domnul muntean Vladislav I. In 1389, domnul Mircea cel Batrin participa la batalia de la Kossovopole din Serbia, unde otomanii sint invigatorii, apoi drept raspus ei intreprind, in 1391, o expeditie la nord de Dunarea. Astfel, incepe pima mare etapa a luptei Tarilor Romane pentru contracararea expasiunii otomanilor. Domnul Tarii Romanesti, Mircea cel Batrin (1396-1418), reuseste, la 10 octombrie 1394, sa invinga oastea otomana in fruntea cu sultanul Baiazid I la nord de Dunarea, intr-un loc numit "la ROvine"(la santuri). Dupa mai multe confruntari cu turcii, in alianta cu Ungaria, si dupa ce otomanii cuceresc Dobrogea, Mircea cade de acord sa la plateasca tribut.
    O alta etapa a luptei anitotomane este legata de numele lui Iancu de HUnedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456) si guvernatorii al Ungariei (1456). In anul 1446, Iancu Incheie o alianta cu domnii Tarii Romanesti si Moldovei la care adera sirbii si albanezii. Campania lui Iancu peste Dunarea se incheie cu infringerea oastei crestine la Kossovopolje (in septembrie 1448). Dupa aceasta infringere, scopul luptei antiotomane devine nu alungarea turcilor din Europa, ci impedicarea inaitarii lor spre centrul continentului. La aceasta etapa, Iancu face repette cereri de ajutor catre tarile apusene, sustine in scaunele domnestidin Mol,dova si Tarie Romaneasca domni favorabili lui . In iulie 1456, cind turcii inconjoara Belegradul, Iancu trece Dunarea si ii distruge, la 21-23 iulie, in batalia decisiva. Dar la 11 august, eroul moare raspus de ciuma. Prin actiunile sale militare si diplomatice, Iancu de Hunedoara a reusit sa opreasca ofensiva otomana spre centrul Europei, fiind un exemplu pentru guvernatii europeni ce se hartieau in interese marunte. Iancu a fost numit de Papa Calixt al III-lea "atletul lui Hristos". Peste 20 de ani, asa va fi numit de papa Stefan cel Mare.
    In lupta antiotomana, Iancu de Hunedoara a fost urmat de domnul Tarii Romanest- Vlad Tepes(1456-1462,1471). El si-a pus sarcina de a pregati tarapentu lupta decisiva cu turcii, luind masuri pentru intarirea autoritatii domniei. In aprilie 1462, Mehmet II, in frunte unei armate de peste 100 mii de oameni, incepe campania impotriva Tarii Romanesti. Vlad tepes, prin mutiple atacuri, inclusiv printr-o lupta nocturna, provoaca mari pierderi otomanilor. Hartuita de oastea romaneasca si trecind peste "paminturi pirjolite", turcii incep sa se retraga in panica. Astfel, Tara Romaneasca scapa de a fi transformata in pasalic turcesc.
    In anii 70 ai sec. al XV-lea, in lupta antiotomana se afirma Tara Moldovei, in fruntea cu Stefan cel Mare. Lupta antiotomana voievodul moldovean o incepe in 1473, prin inlaturarea de pe tronul Tarii Romanesti a domnului Radu cel Frumos, favorabil otomanilor, si prin refuzul de a plati tribut Portii (primul a platit tribut domnul Moldovei, Petru Aron, in 1456). Stefan se straduia sa profite de situatia internationala favorabil luptei antiotomane. La 10 ianuarie 1475, Stefaninfringe, la sud de or. Vaslui, o oaste otomana de 100-120 de mii de ostasi. Vestea izbinzii lui Stefan cel Mare a avut un mare rasunet in Europa. Dar fortele europene, ca si in cazul lui Iancu de Hunedoara, erau ocupate cu razboaile intre ele. Doar Ungaria inchee cu Moldova un tratat de alianta.
    In vra lui 1476, sultanul Mehmet al II-lea, in fruntea unei stii de 100-150 de mii de oameni,patrunde in Moldova. Domnul avind la dispozitie doar "oastea cea mica" din slujitori, este infint, la 26 iulie 1476, in batalie de la Valea Alba. Dupa ce se retrage in munti, Stefan, asa cum a facut Vlad Tepes, hartueste incontinuu oastea otomana, cre se retrage spre Dunare. Voevodul isi cauta aliati, dar fara scces: in 1479, venetienii, iar in 1483, Ungaria, incheie pace cu turcii. Profitind de situatie internationale favorabile lor, turcii, in 1484, cuceresc cetatile Moldovei -Chilia si Alba. In 1486, domnul, neposetindajutorul promis de poloni, incheie pace cu turcii.
    Presiunea otomana asupra Tarilor Romane se agraveaza in sec.XVI-lea.In 1521, turcii ocupa Delegradul, iar 1526 ei zdrobesc oastea ungara la Mohacas, transformind Ungaria in pasalic (1541). Situatia grea a popoarelor subjungate de turcii din Europa de Sud-Est ii face pe romani sa continuie rezistenta pentru pastrarea fiintelor statale. Lupta cu turcii continua Radu de la Afumatii (1520-1524) , care se opunea pericolului Tarii in Pasilic. In Moldova, domnu Petru Rares (1527-1538,1541-1546) adera la Liga Sfinta , constituita in 1538 sub Egida Papalitatii, care includea Austria , Venetia , Transilvania.
    Poarta decide sa loveasca, in primul rind, Moldova. Cu o oaste otomana de 200 de mii de oameni, in frunte cu sultanu Suleyman I , intra in tara. Boierii trec de partea turcilor, temindu-se ca tara sa nu fie transformata in pasalic. Suzeranitatea otomana capata un caracter restrectiv, creste volumul tributului , este redusa autonomia tarii. Romanii au incercat sa organizeze diverse forme de rezistenta. Astfel, domnu Moldovei, Ion Voda cel Cumplit (1572-1574), reuseste sa adune oastea mare a tarii, cistiga un sir de lupte cu turcii, dar este infrint in lupta de unda lacul Cahul(1574). Totodata, devine clar ca iesirea de sud suzeranitatea otomana poate avea loc in cualitie cu puterile europene.
    In 1593, cind Imperiu Habsburgic , statul Papal , Spania, si ducatele din nordu Italiei creeaza o Liga Sfinta antiotomana, la ea adera Tara Romaneasca si Moldova (noiembrie 1594). La 13 august 1595 , domnul Tarii Romanesti , Mihai Viteazul, invinge oastea
Не забудь оценить фильм!!!
0
ION DRUTA BIOGRAFIE, OPERE
  • ION DRUTA BIOGRAFIE, OPERE
    Ion Druta s-a nascut la 3 septembrie 1929, la Horodiste, de langa Soroca. Traieste direct toate avatarurile politice si sociale ale acestui teritoriu romanesc vitregit de istorie. Se stabileste la Moscova, unde absolva Cursurile superioare de literatura. Debuteaza in 1952 cu placheta de povestiri"La noi in sat", urmata in 1954 de un nou volum de nuvele, "Poveste de dragoste". La intervale relativ scurte ii apar apoi mai multe carti, care ii contureaza o identitate precisa in randul prozatorilor romani: 1957 "Frunze de dor"-roman, 1959 "Dor de oameni"-nuvele, 1964 "Piept la piept"-nuvele. Cele mai reprezentative scrieri ale sale sant romanele "Povara bunatatii noastre" [editat si la Bucuresti, in 1992, la "Editura Minerva", colectia BPT] SI "Clopotnita". Proza lui Ion Druta conserva structurile narative traditionale, cu desfasurari epice ample. Relatarile sant turnate in fraze care au curgerea graiului moldovenesc, cu ironii molcome, in prelungirea gandirii si a limbajului popular. Stilul sadovenian al povestirii isi are in prozatorul basarabean un bun si original continuator. Scriitor roman din Basarabia, dramaturg si academician, scrie proza, eseistica, dramaturgie. Conduce "Glasul", la Chisinau, prima publicatie ce revine la grafia latina în limba românilor din Basarabia.

    Opera

    Nuvele:

    Poveste de dragoste (1954),
    Dor de oameni (1959),
    Piept la piept (1964),
    Padureanca (1969),

    Romane:

    Frunze de dor(l957),
    Povara bunatatii noastre 1963-1968,
    Clopotnita (1972),
    Biserica alba(1985),

    Piese de teatru:

    Casa mare(1959),
    Pasarile tineretii noastre (1974),
    Biserica alba (sau Horia- o dramatizare a romanului cu acelasi titlu (1984),
    Intoarcerea tarânii în pamânt (1978),
    Tot ce am mai sfânt{1981},

    Eseuri:

    La umbra cuvântului(1957),
    Lumea lui Cehov(1959),
    Eminescu,poet national(1970),
    Cine a stins lumina? (1989).
Не забудь оценить фильм!!!
0

ТОП Фильмов
VsegoRUB.ru
Мы на Одноклассниках
Referat.MD

наверх