Главная » 2015 » Декабрь » 6 » Codul Civil a lui Napoleon Bonaparte 1806
22:27
Codul Civil a lui Napoleon Bonaparte 1806
Pacina de cuprins:
1.Bibliografia
2. Razboaiele de cucerire
3.Guvernarea Napolenioama in Franta
4. Politica Externa
5. Marele Imperiu Francez
6. Napoleon si lumea in care traim.
7. Codul Civil Napoleonian
8. Franta este introdusa in Codul Civil Napoleonian
9. Descrierea
10. Elogiu Codului Civil
11.Guvernarea Napoleoniana in Europa
12.Moartea lui Napoleon

-1-


Puține personalități ale istoriei au fost atât de controversate precum Napoleon Bonaparte. Activitatea sa a fost diferit judecată de istorici, potrivit simpatiilor și intereselor acestora. Ceea ce au recunoscut cu toții, indiferent de poziția lor sunt calitățile excepționale: inteligența, puterea de muncă extraordinară, carisma, toate fiind indispensabile unui conducător de stat.
.
Cariera sa a inceput in randurile armatei revolutionare, ajunge general la doar 24 de ani si devine unul dintre comandantii cei mai renumiti ai epocii. Înlaturand in 1800 Directoratul printr-o lovitura de stat, devine Prim Consul al Republicii Franceze. Apoi, in urma unui plebiscit, devine Consul unic pe viata, cu dreptul de a-si alege succesorul. În 1804 este proclamat Împarat al francezilor (1804-1814, 1815), printr-un senatus-consultus din 18 mai. În 1805 devine rege al Italiei iar in 1806, Protector al Confederatiei Rinului.
Dupa o dezastruasa campanie in Rusia, natiunile Europei se coalizeaza impotriva sa, silindu-l sa abdice in 1814 la Fontainebleau doar ca, dupa un scurt exil, sa revina in 1815, pentru "cele 100 de zile" de domnie, incheiate putin dupa infrangerea de la Waterloo. Exilat in insula Sfanta Elena din Atlanticul de sud, se stinge din viata in 1821 si este inmormantat pe insula. La 15 octombrie 1840 ramasitele Împaratului sunt exhumate si transferate la Domul Invalizilor din Paris.
În Ţarile Romane ale acelor vremuri, era cunoscut sub numele de "Bunaparte".
Ca militar s-a remarcat in campaniile din Italia, Egipt, Austria, Prusia, Rusia. Printre cele mai rasunatoare victorii ale sale se afla cele de la Arcole, Piramide, Marengo, Austerlitz, Jena, Friedland, Wagram.
Napoleon a revolutionat sistemul juridic, politic si economic din Franta, prin Codul civil si Codul Comercial. Codul civil francez, supranumit "Codul Napoleon" este inca in vigoare in Franta si constituie piatra de temelie a

-2-

libertatilor civile contemporane, majoritatea statelor europene adoptand un cod civil dupa modelul francez in decursul secolului al XIX-lea.
Razboaiele de cucerire:
În aprilie 1803 Anglia, provocata de purtarea lui Napoleon, a declarat razboi Frantei, pe mare. Doi ani mai tarziu Rusia si Austria s-au alaturat Angliei intr-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile de invadare a Angliei si a intors armele impotriva coalitiei Austro-Ruse, invingandu-i in batalia de la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. În 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai mare Joseph rege, a transformat o parte din Republica Germana intr-un regat al Olandei pentru fratele sau Louis si din dintr-o parte a restului Germaniei a format Confederatia Rinului sub directa sa conducere.
Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata rusa la Friedland. La Tilist (iulie 1807), Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea el a adaugat noi state imperiului : regatul Westphalia sub stapanirea fratelui sau Jerom, ducatul Warson si altele.
Între timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta impotriva marfurilor englezesti, cu scopul de a distruge ceea ce el numea natiunea vanzatorilor .
În 1807 Napoleon a anexat Portugalia. În 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph in Spania a dat nastere unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular, razboi ce a costat Franta 300.000 de victime si sume imense de bani, si a contribuit la slabirea imperiului.
În 1809 Napoleon i-a invins pe austrieci din nou la Wagram, anexand Provinciile Illyriene (acum parti ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei-Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a desfiintat Statele Papale.
A divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, va fi mai usor acceptat.
În 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune.
Guvernarea Napoleoniana in Franta:
Bonaparte, s-a decis sa-si paraseasca armata si sa se reintoarca in Franta. În Paris s-a alaturat conspiratiei impotriva guvernului. În lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul.
-3-
Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta in 1802 Napoleon devenind consul pe viata, iar in 1804 s-a numit imparat sub numele de Napoleon I. În 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si invingandu-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit raul Rin ca granita de est a Frantei.
În Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau codul civil si inca alte sase coduri. Acestea garantau drepturile de libertate castigate in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si libertatea religiei.


Napoleon tanar
S-a născut pe 15 august 1769 la Ajaccio în Corsica și a urmat o școală de artilerie. Era pasionat de matematică și istorie, dar în ciuda numeroaselor calități, nu ar fi putut avansa foarte mult în Vechiul Regim. A venit însă Revoluția de la 1789. Tânărul locotenent de artilerie s-a remarcat la asediul orașului Tulon și a ajuns căpitan la doar 24 de ani. Zdrobind o revoltă regalistă la sfârșitul lui 1795, a primit din partea celui mai important membru al Directoratului, Barras, comanda armatei din Italia. Acolo și-a dat măsura talentului său militar și în mintea sa au încolțit primele ambiții politice. A câștigat o mare popularitate în rândul militarilor dar și din partea poporului. Deoarece faima sa periclita autoritatea Directoratului, este trimis departe, în Egipt, de unde se întoarce prin surprindere și dă lovitura de stat din Brumar 1799. Din acel moment a preluat puterea absolută. A fost promulgată o Constituție prin care el a devenit Prim Consul(mai erau încă doi însă fără putere reală) concentrând toate resorturile în mâinile sale. Putea numi și destitui guverne, declara război și încheia pace, iniția proiecte de lege care erau apoi votate de un parlament tri-cameral.
-4-

Napoleon si lovitura de stat

Napoleon Bonaparte a desfășurat o activitate fecundă mai ales prin realizarea unui monument al dreptului, cunoscut sub numele de Codul Napoleonian, un cod de legi în concordanță cu noile realități impuse de victoria revoluției franceze. Codul Civil francez garanta propietatea, respectarea contractelor liber consimțite între părți, ceea ce constituia expresia juridică a intereselor clasei mijlocii cu activități economice în domeniul industriei și comerțului. Codul Civil introdus în țările cucerite a constituit un model pentru posteritate, inclusiv pentru România unde a fost adoptat cu unele modificări în 1864.



Administrația a devenit mai eficientă, s-a eliminat corupția în mare măsură. A fost reintrodusă ordinea în finanțe și s-a pus capăt hoției din banii statului. Circulația mărfurilor și persoanelor a fost pusă în siguranță prin eliminarea briganzilor ce bântuiau drumurile Franței. A fost lichidată mișcarea contra-revoluționară din Vandeea. Șomajul a dispărut prin măsuri ce au dus la salvarea de la faliment a numeroase fabrici. Au fost inițiate vaste programe de construcții publice: drumuri, poduri, canale. Economia a beneficiat și de contribuțiile țărilor cucerite mai ales în perioada imperiului (1804-1815). Învățământul s-a bucurat de atenție din partea statului deoarece se dorea o generație de funcționari și militari bine pregătiți și disciplinați. A fost neglijat însă învățământul pentru fete (”Nu cred că trebuie să ne batem capul cu educația fetelor. Căsătoria este soarta lor”) iar tinerii provenind din clasele sociale defavorizate aveau mici șanse să urmeze studii superioare.

-5-


Bonaparte a încercat să atragă de partea noului regim oamenii de seamă ai Franței, indiferent de orientarea lor politică, reintroducând cultul religios catolic (suprimat de Revoluție) prin încheierea unui Concordat cu papa în 1801. Biserica recunoștea guvernul francez, care îi numea pe preoți fiind asimilați unor funcționari publici și plătiți de statul francez. Papalitata nu revendica bunurile pierdute la 1789 iar Napoleon controla Biserica și își sporea influența asupra unei largi categorii de francezi. Pentru ca puterea să nu-i fie pusă la îndoială, Bonaparte a introdus cenzura asupra presei și a sporit atribuțiile poliției.

.
Politica externă.Corsicanul a moștenit războaiele inițiate de Revoluție și Directorat. Cel mai mare adversar era Austria. Prin victoria de Marengo din 1800 și pacea de la Luneville(1801) Austria ceda Franței majoritatea posesiunilor italiene. Cu Anglia care era finanțatoarea adversarilor francezilor a încheiat o pace de scurtă durată la Amiens în 1802. În mai 1804 a proclamat Imperiul Francez, Napoleon, fiul Revoluției, devenind împărat. Cu un deosebit fast s-a încoronat pe 2 decembrie 1804 la Notre Dame, slujba fiind oficiată de papă. Această ambiție personală i-a dezamăgit pe mulți contemporani, întrucât el nu mai putea fi văzut un exponent al revoluției cu idealurile ei de egalitate între oameni, incompatibile în viziunea unora cu instituția monarhică. Napoleon dorea însă să îl întreacă pe Carol cel Mare. Urmărea crearea unei unități europene sub egida Franței prin împlinirea aspirațiilor Revoluției. Imperiul a reprezentat o perioadă de neîncetate războaie împotriva monarhiilor feudale și a Angliei. Ambiția și dorința nemăsurată de glorie a lui Napoleon, voința statelor feudale de a distruge moștenirea Revoluției personificată de figura împăratului francez care pune în primejdie puterea lor absolută. Se adaugă teama Angliei de concurența comercială și colonială a Franței. Acești factori au aruncat Europa în 15 ani de necontenite bătălii celebre.
-6-

Incoronarea lui Napoleon
Armata lui Napoleon a obținut victorii strălucite în urma cărora autoritatea împăratului a ajuns până la granițele Rusiei. Francezii dispuneau de o forță redutabilă, nemaivăzută până atunci. Revoluția crease o armată de ostași-cetățeni înflăcărați de idealurile ”liberte egalite fraternite”. Napoleon știa cum să împartă corpurile de armată, le făcea mobile, capabile să lupte pe cont propiu dar se puteau uni și crea o superioritate numerică în punctele cheie. În fruntea armatei bine echipate, instruite și hrănite a pus generali capabili precum: Lannes, Davout, Murat sau Berthier. Manevrele ”Grande Armee” erau extrem de rapide, tăiau liniile de comunicații inamice iar pe câmpul de luptă Napoleon își păstra astfel sângele rece și stăpânirea de sine. Nu ezita să intre în bătălie în momentele de cumpănă pentru a-și însufleți soldații care-l numeau cu dragoste ”Micul caporal”, care contrar părerii generale nu era scund raportat la epoca sa. Confuzia asupra staturii provine de la faptul că el se înconjurase de comandanți foarte înalți. Un alt factor care a determinat impresionanta serie de victorii napoleoniene este faptul că adversarii francezilor erau dezbinați iar tacticile de luptă învechite, fapte de care Bonaparte a știut să profite.

Soldati din ”Grande armee”
În 1805 s-a reluat războiul cu Austria și Rusia sprijinite de Anglia care asigura suportul financiar și maritim. Flota franco-spaniolă a fost înfântă la Trafalgar de amiralul Nelson. Această victorie asigura englezilor stăpânirea pe mare pentru mai bine de un secol. Pe uscat Napoleon a obținut totuși cea mai mare victorie a sa, la Austelitz pe 2 decembrie 1805, învingând trupele austro-ruse. Prin pacea de la Pressburg (Bratislava) Austria ceda toate posesiunile de la Marea Adriatică. Era desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană(al cărui lider era împăratul Austriei) și înlocuit cu Confederația Rinului. În 1806, deși nepregătită militar și fără
-7-
a aștepta ajutorul Rusiei, Prusia a intrat în război împotriva Franței. În bătălia de
la Jena, armata prusiană a fost înfrântă categoric, iar Prusia a fost silită să cedeze jumătate din teritoriu, pierzându-și temporar statutul de mare putere. Din teritoriile poloneze ale Prusiei, Napoleon a reconstituit statul polonez sub numele de Marele Ducat al Varșoviei. Dorind să distrugă puterea economică a Angliei, din Berlin a emis Decretul de Blocadă Continentală, interzicându-se comerțul și corespondența cu insulele britanice. Această măsură a provocat falimentul unor fabrici englezești ceea ce a dus la șomaj în insule însă și tări continentale care aveau legături tradiționale cu Anglia au avut de suferit.



Napoleon la Tilsit

Urmărind armata rusă, Napoleon a înfrânt-o la Friedland, în Polonia și Imperiul Țarist a fost nevoit să încheie pacea de la Tilsit în 1807. Dorind să atragă Rusia de partea sa, Napoleon le-a oferit condiții avantajoase de pace în schimbul cărora Petersburgul a aderat la Blocadă. Acest tratat a fost momentul de apogeu al puterii lui Napoleon, nimeni nu-i contesta supremația.
Marele Imperiu Francez
Un rezultat al războaielor lui Napoleon a fost formarea Marelui Imperiu. Acesta era alcătuit din Imperiul Francez propiu-zis (vezi imagine mai jos) și statele aflate sub dominația acestuia: Confederația Rinului, regatul Italiei, Spania, Neapole, Elveția, Marele Ducat al Varșoviei, etc. În aceste zone au fost introduse reformele Revoluției franceze, codul Civil, abolirea privilegiilor
nobilimii și obligațiilor feudale. Dominația franceză a pregătit unificarea Italiei și Germaniei prin contopirea numeroaselor stătulețe în formațiuni politice mai mari. Războaiele napoleoniene au deșteptat conștiința națională a popoarelor. Germanii își redescoperă tradițiile și cultura. Prusia face reforme administrative, educaționale și militare în vederea contracarării puterii franceze.

-8-


Înfrângerea lui Bonaparte

Eșecul contrucției franceze nu s-a datorat monarhiilor feudale cât luptei pentru libertate a popoarelor aflate sub ascultarea Parisului. În 1808, dorind să ocupe Penisnula Iberică, pe unde pătrundeau mărfurile engleze de contrabandă, Napoleon s-a confruntat cu un război popular de eliberare al națiunii spaniole. Acesta a provocat înfrângeri surprinzătoare armatei franceze, ceea ce demonstra adversarilor că Napoleon nu era invincibil. Alte mișcări populare au izbucnit în Germania și Austria. În 1809 Viena declanșează un nou război. Francezii îi înfrîng la Wagram dar nu decisiv. Apoi împăratul francez comite o eroare căsătorindu-se cu o principesă habsburgă, ceea ce însemna că nu mai era fiul revoluției, ci dorea să fie acceptat de Vechiul Regim. Ura nobilimii ruse față de Napoleon ruse a împins imperiul Țarist la nerespectarea Blocadei și în 1812 în fruntea a 700.000 de oameni din care jumătate nu erau francezi, Napoleon a pornit spre Moscova pe care a și ocupat-o. Iarna l-a silit să se retragă în permanenta hărțuire a cazacilor și unităților rusești de partizani mobilizate la un război de apărare. Iarna rusească și spațiile vaste ce trebuiau parcurse au făcut ca la întoarcere armata invadatoare să aibă doar 20-30.000 de oameni.



Napoleon retragandu-se din Moscova in flacari
Imediat s-a format o nouă coaliție la care au aderat Prusia și Austria. Înfrânt în primul rând la Leipzig (1813) și apoi pe teritoriul Franței în 1814, Napoleon este silit să abdice în favoarea Burbonilor. Este exilat în insula italiană Elba de unde revine pentru 100 de zile în 1815 dar este înfrânt decisiv în bătălia de la Waterloo în Belgia (1815). S-a predat englezilor și a fost dus în exil în insula Sfânta Elena unde a murit în 1821.
-9-


Napoleon dupa batalia de la Waterloo
Napoleon și lumea în care trăim
Unele țări europene de la începutul veacului XIX se aflau într-un stadiu de dezvoltare ce impunea cu prisosință schimbări politice care să încurajeze progresul economic și social. Pentru aceste schimbări existau două modele. Primul era cel britanic având în prim plan monarhia constituțională ca un rezultat al compromisului între aristocrație plus clasa mijlocie pe de o parte și pe de alta monarhia. Al doilea model era cel francez, cel napoleonian. Acesta se născuse dintr-un conflict pe viață și pe moarte între Vechiul Regim și cel nou reprezentat de burghezie și starea a treia. Modelul napoleonian a permis răspândirea în Europa a ideii de egalitate în fața legii, desființarea privilegiilor feudale, libertatea economică, dreptul la propietate, suveranitatea poporului. El a oferit exemplul edificării statului național drept cadru de realizare a dorinței de libertate a popoarelor. În același timp a constituit sursa de inspirație pentru activitatea revoluționarilor gata să răstoarne prin forță regimurile depășite de istorie.


Napoleon pe insula Sfânta Elena

Codul civil a lui Napoleon
Codul Napoleonian este codul civil francez, elaborat sub Napoleon I in 1804. Codulinterzicea privilegiile din nastere, aproba libertatea religiei si specifica ca posturile dinguvern, ajungeau in mana celor calificati pentru a le detine.Codul civil francez, a fost redactat rapid in forma de prima ciorna de catre o comisiede
-10-
patru juristi eminenti si intrata in vigoare pe 21 martie 1804. Codul Napoleonian nu a fost primul cod, cu un sistem legal civil care a luat fiinta in spatial European.
Intentia lui Napoleon, e fost sa faca o reforma sistemului legal francez, in concordantacu ideile revolutiei franceze, deoarece vechile legi regale si feudale pareau a fi confuze si incontradictie directa cu poporul.
Inainte de codul Napoleonian, Franta nu a avut un set unic de legi: legea consta in ceamai mare parte din obiceiuri locale, care au fost compilate uneori in cutume, cum ar fi“Cutumele Parisului”; erau dealtfel exceptii, privilegii si Carte speciale aprobate de regi silorzi feudali. In timpul Revolutiei Franceze, ultimele vestigii ale feudalismului au fosteliminate.
Codul civil Napoleonian diviza legea intr-o lege a:
1.Persoanelor
2.Proprietatii
3.Achizitionarii proprietatii
4.Procedurii civile (eliminata ulterior intr-un cod separat in 1806).
Codul Civil Napoleonian a fost realizat in vremea Primului Imperiu Francez subindrumarea lui Napoleon Bonaparte. Codul acorda o atentie si o importantă deosebităorganizarii familiei urmarind sa faca din familie celula de baza a vieţii sociale.


Dupa patru ani de dezbateri aprinse si planificarea pasilor ce aveau sa fie urmati, la 21 martie 1804, imparatul Napoleon Bonaparte, adopta un nou cadru legal pentru Franta, cunoscut sub numele de "Codul lui Napoleon".
-11-
Codul, in intregul sau, era impartit pe mai multe ramuri ale dreptului, inclusiv dreptul comercial, civil si penal.
Codul Civil acorda o atentie si o importanta deosebita organizarii familiei, urmarind sa faca din familie celula de baza a vietii sociale.
Codul napoleonian acorda capului familiei puteri si prerogative foarte intinse asupra tuturor persoanelor care o alcatuiau (copiii, sotie). Aceasta putere absoluta a sotului asupra sotiei se numea „putere maritala” sau „autoritatea paterna”. Puterea maritala a fost abolita in Franta in anul 1970, fiind inlocuita cu autoritatea parinteasca.
Multe din statele lumii au copiat sau imprumutat din prevederile acestui cod civil iar in acest moment autoritatea paterna continua sa existe in numeroase tari ale lumii.
Codul lui Napoleon situa proprietatea privata in centrul reglementarii sale juridice, privind-o drept sorgintea originara a oricaror libertati individuale.
Eforturile lui Napoleon pentru implementarea noului cod in Franta au inceput in 1800, atunci cand monarhul a constatat ca sistemul juridic francez este depasit si confuz. Napoleon a stabilit o comisie speciala, condusa de J.J.Cambaceres, care s-a reunit de mai mult de 80 de ori pentru a discuta revizuirile legale, iar Napoleon a prezidat aproape jumatate din aceste sesiuni .In martie 1804, Codul Napoleon a fost in cele din urmă aprobat.

Codul civil napoleonian sau Codul civil francez a fost realizat în vremea Primului Imperiu Francez sub îndrumarea lui Napoleon I. Codul acorda o atenție și o importanță deosebită organizării familiei urmărind să facă din familie celula de bază a vieții sociale. Codul civil napoleonian acordă capului familiei puteri și prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție). Această putere absolută a soțului asupra soției se numea „putere maritală” sau „autoritatea paternă”. Puterea maritală a fost abolită în Franța în anul 1970, fiind înlocuită cu autoritatea părintească.
Multe din statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile acestui cod civil, iar în acest moment autoritatea paternă continuă să existe în numeroase țări ale lumii.
Codul lui Napoleon situează proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea originară a oricăror libertăți individuale.

-12-
Descrierea
In 1804 este promulgat in Franta Codul Napoleon. Dupa patru ani de dezbateri si planuri, imparatul francez Napoleon Bonaparteadopta o noua baza legislativa a Frantei, cunoscuta sub numele de "Codul Napoleon".

Codul Civil a dat Frantei post-revolutionare primul pachet coerent de legi cu privire la proprietate, afaceri coloniale, familie si drepturile subiective. In 1800, Generalul Napoleon Bonaparte, devenit noul dictator al Frantei, a inceput dificila sarcina de a revizui sistemul legal francez, care era la momentul respectiv depasit si ambiguu. El a desemnat o comisie speciala, condusa de J.J. Cambaceres, care s-a intrunit de peste 80 de ori pentru a discuta revizuirea legilor in urma revolutiei. Napoleon a prezidat aproape jumatate din aceste intruniri.
In martie 1804, Codul Napoleon a fost in sfarsit aprobat. Codul se referea la mai multe ramuri de drept, printre care drept comercial si drept penal si impartea dreptul civil in categoriile dreptul proprietatii si dreptul familiei. Codul Napoleon a intarit autoritatea barbatilor asupra familiilor lor, le-a lipsit pe femei de orice drept subiectiv si a redus drepturile copiilor nelegitimi. Toti cetatenii de sex masculin aveau potrivit legii drepturi egale si dreptul de optiune religioasa, insa a fost reintrodusa sclavia coloniala. Legile au fost aplicate tuturor teritoriilor aflate sub controlul lui Napoleon si au reprezentat o puternica influenta asupra legislatiilor altor tari europene si sud-americane


-13-
Elogiu Codului Civil:
Una dintre celebrele sinteze – aforism ale lui Napoleon se referă la valoarea „Codului Civil”: „Am câştigat 40 de bătălii, dar asta nu înseamnă nimic, Waterloo va şterge amintirea tuturor victoriilor mele; gloria mea veşnică însă va fi Codul civil”. Adevărul din aceste cuvinte este ilustrat de apariţia Codului, de adânca revoluţie a moravurilor juridice pe care a produs-o – aşa cum sublinia Nicolae Titulescu, de schimbarea totală a dreptului european şi chiar a dreptului din alte continente, ca şi de actualitatea permanentă a normelor instituite, de longevitatea şi universalitatea lor. Mai marii Dreptului: Planiol, Colin et Capitant, Baundry-Lacontinerie şi Louis Josserand, ca şi Matei Cantacuzino, Dimitrie Alexandresco, Istrate Micescu, Traian Ionaşcu şi Mihail Eliescu, au subliniat trăsăturile – caracteristici incontestabile ale Codului Civil francez: caracterul unitar al întregii reglementări; metoda calitativ – nouă în redactarea normelor; precizia şi claritatea limbajului folosit, deşi este opera de concepţie şi redactare a mai multor persoane; structurarea reglementării; accesibilitatea dispoziţiilor pe care le cuprinde. Unitatea trăsăturilor menţionate a fost asigurată de implicarea deosebită a lui Napoleon – mai ales în controversele dintre autorii – redactori ai Codului. Istoria atestă că, pe când era locotenent, Napoleon a fost sancţionat cu câteva zile de carceră. La locul executării sancţiunii a găsit Codex Justinianus – pe care l-a citit, l-a studiat şi l-a reţinut – astfel încât, la redactarea Codului Civil, a impus numeroase texte din Codex. La Rochefoucaud – de la care au rămas două volume de maxime şi cugetări care chintesenţiază gândirea şi experienţa umană, spunea: „Pentru a-mi păstra limpezimea gândirii şi corectitudinea exprimării, în fiecare dimineaţă citesc cu atenţie cinci-şase articole din Codul Civil”.
Un comentator de seamă al Codului Napoleon, Massé-Vergé, lăudat de Istrate Micescu, a încheiat studiile sale cu această mărturisire: „Dreptul este unul din acele lucruri care se pricep mai uşor decât se pot defini”. Şi avea în vedere corespondenţa dintre Codul Napoleon şi preceptele fundamentale venite din dreptul roman: „juris prudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia”, precum şi cele trei precepte ale Dreptului, honeste vivere, alterum non laedere, sumum quique tribuere”. Marele savant Matei Cantacuzino menţiona că: „Dreptul este o reglementare reciprocă a acţiunilor omeneşti, determinate de nevoile omului, din firea lui, din mediul natural şi social în care se mişcă”. Putem formula observaţia cea mai generală şi de necontestat, şi anume: Codul Civil însoţeşte fiinţa umană, de la naştere – şi chiar mai dinainte de naştere – (infans conceptus pro nato habetur quotiens de eius commodis agitur) şi până la trecerea omului în nefiinţă. Codul Civil român a produs aceiaşi „revoluţie a moravurilor juridice” în dreptul românesc. Codul Civil român, decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 şi pus în aplicare la 1 decembrie
-14-
1865, a avut ca model Codul Civil Napoleon şi s-a inspirat şi din proiectul de Cod Civil italian, din Legea franceză privind transcripţiunea din 1853, din Legea ipotecară belgiană din 1851 şi dispoziţii din vechiul drept românesc. Modelul francez a fost preferat modelului italian, pe care l-a susţinut Alexandru Ioan Cuza. Este neîndoielnic faptul că, anterior Codului civil, în dreptul românesc existau o serie de reglementări, chiar coduri, cum sunt cele ale lui Vasile Lupu (tipărit la Iaşi, pentru prima oară în româneşte) şi Matei Basarab (Pravila cea Mare sau Îndreptarea legii, tipărit în româneşte la Târgovişte în anul 1622), cărora le-au urmat alte lucrări ce nu au avut darul de a acoperi lacunele textelor lui Vasile Lupu şi Matei Basarab, ori de a acoperi zone ale raporturilor juridice din epocă nereglementate (Condica lui Ipsilante, apărută în Muntenia în 1776 şi Colectia rezumată şi explicativă a pravilelor împărăteşti, publicată în Moldova sub redactarea lui Andronache Donici). În anul 1817 au apărut, în Moldova şi Muntenia, legislaţii de ansamblu de Drept privat. În Moldova, Scarlat Calimach a pus să se alcătuiască Codul care îi poartă numele, promulgat în limba greacă şi tradus în limba română abia în anul 1831. Concomitent cu Codul Calimach a apărut, în Muntenia, Codul Caragea, sub domnia lui Ion Gh. Caragea. Cele două coduri au suferit modificări prin legi ulterioare intrării lor în vigoare, sub titlu de exemplu menţionând Regulamentul organic de la 1832. Codul Caragea şi Codul Calimach, precum şi legile apărute ulterior acestora, au fost înlocuite de Codul Civil român, care, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865, a început să se aplice şi în Transilvania, de la data de 15 septembrie 1943, în temeiul Legii nr.389 din 22 iunie 1943 şi este în vigoare şi în prezent. Codul Civil cuprinde principalele norme ale dreptului nostru civil, şi aproape toate instituţiile acestui drept. Valoarea sa este incontestabilă, acesta deschizând, practic, o nouă eră în istoria dreptului. Confirmarea acestei valori este dată de faptul că, deşi de-a lungul timpului, numeroase acte normative au abrogat, modificat sau completat articole ale Codului Civil, dispoziţiile fundamentale ale acestuia sunt în vigoare, fiind aplicabile şi astăzi, la peste 140 de ani de la promulgarea sa. Sub aspectul conţinutului dispoziţiilor cuprinse în Cod, acesta, păstrând modelul francez, pune în centrul reglementării protecţia individului, prin asigurarea ocrotirii acestuia şi a proprietăţii, precum şi prin asigurarea egalităţii juridice în faţa legii. Normele dreptului civil definesc persoana, reglementând condiţia juridică a acesteia şi reglementează majoritatea relaţiilor care se stabilesc între persoane în ceea ce priveşte interacţiunea socială a lor, precum şi relaţiile care se stabilesc între persoane cu privire la bunuri. Actele juridice, sub aspectul încheierii, derulării, modificării, încetării efectele lor, problematica izvorâtă din competenţele persoanei de a încheia acte juridice civile, actele şi faptele cauzatoare de prejudicii, garanţiile ce însoţesc contractele civile, drepturile reale, proprietatea şi probleme legate de proprietate, problematica moştenirii, toate aceste instituţii a căror importanţă şi actualitate nu trebuie să le mai subliniem îşi găsesc reglementarea în cuprinsul Codului Civil. Calităţile Codului
-15-
Civil român se relevă nu numai sub aspectul conţinutului reglementării, ci şi al formei acesteia, a limbajului utilizat. Aşa cum s-a remarcat în literatura de specialitate, abia după elaborarea acestui Cod putem vorbi, la noi, de existenţa unui limbaj juridic. Folosirea neologismelor, ca şi încercarea de adaptare a termenilor străini din domeniul juridic la limba română au avut ca rezultat o operă modernă şi totuşi accesibilă tuturor, scrisă într-un stil concis, simplu şi precis. Ceea ce dă însă cu adevărat expresia valorii Codului Civil este perenitatea normelor sale; deşi au trecut peste 140 de ani de la adoptarea sa, perioadă ce marchează o istorie zbuciumată, Codul Civil român şi-a păstrat totuşi intactă esenţa în timp. Cu toate că, în perioada regimului totalitar, părţi întregi din Codul Civil deveniseră inutile (de exemplu, dispoziţiile referitoare la proprietate), iar interpretarea anumitor norme denatura sensul real al acestora, din decembrie 1989 Codul civil român a redevenit actul normativ de bază al dreptului civil, recăpătându-şi însemnătatea pe care o avea în viaţa juridică a ţării până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Desigur, se pot formula şi critici la adresa Codului Civil român şi s-au adus, în timp, observaţii diverse, de pe poziţii diverse. Esenţialul ce nu poate fi omis este cunoştinţa comună, aceea de a fi rezistat prin valoarea sa – tuturor tentativelor de modificare profundă – şi că a suferit modificări numai în părţile cele mai dinamice ale reglementării, supuse evoluţiei – în pas cu dezvoltarea generală a societăţii. Caracterul de universalitate şi perenitatea normelor ce alcătuiesc fondul reglementării de bază dau încă o dată măsura adevărului formulat de Napoleon despre Codul său Civil. Afirmaţia este deopotrivă de valabilă şi pentru Codul Civil român. Cei 140 de ani pe care i-a parcurs înfruntând tentative şi atacuri de circumstanţă – dau Codului Civil român valoarea şi semnificaţia de „baza Dreptului românesc”. Mai are de trecut confruntarea cu proiectul noului Cod Civil, de care se pare a nu se teme, mai ales dacă va fi slujit de „oamenii legii” cu drept de vot. Viaţa este criteriul adevărului, ca şi al valorii; Codul Civil arată a nu se teme de noul Cod încă nedefinit. Şi vom avea reconfirmarea vorbelor marelui Nicolae Titulescu despre Codul civil francez: „Un fel de binefacere dumnezeiască, o operă căzută din ceruri”
Guvernarea Napoleoniana in Europa:
În toate noile regate create de imparat, Codul Napoleonian a fost impus ca lege, iobagia si feudalismul fiind abolite si impusa libertatea religiei (exceptie facand Spania ).
Fiecare stat a adoptat o constitutie care dadea dreptul la vot universal pentru barbati, instituia un parlament si continea o lista de drepturi civile. Sistemul administrativ si judiciar francez au fost deasemenea impuse. scolile au fost puse sub administratie centrala si s-au creat si scoli publice gratuite. Învatamantul superior a fost deschis tuturor celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rand din Europa, asupriti de guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat in intregime beneficiile pe care le obtinusera.

-16-
Moartea lui Napoleon:
Controversele asupra mortii imparatului Napoleon nu se mai termina... Specialisti in domeniul medicinei legale, istorici ai vietii si mortii lui Napoleon s-au dedicat inca din anul 1961 cercetarilor cauzei mortii acestui om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar datora unei erori medicale, cancerului de stomac si, in cele din urma, otravirii acestuia cu arsenic. Primele doua supozitii - eroare medicala sau cancer de stomac, sunt definitiv respinse de Dr. Pascal Kintz.
Ultimele experiente conduse de l'Institut de Medicine Legale de Strasbourg si l'Université de Luxembourg, demonstreaza in mod definitiv ca Napoleon a fost otravit, fiind victima unei intoxicatii cronice cu arsenic. In fiecare an, experti in toxicologia medico-legala se intrunesc in congrese sub auspiciile The International Association of Forensic Toxicologists (TIAFT) pentru a stabili cauza exacta. Toti oamenii de stiinta care apartin acestei asociatii activeaza in laboratoare ale politiei, spitale, tribunale, institute de medicina legala, laboratoare specializate in diverse domenii inrudite. Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care a gazduit cel de-al 41-lea Simpozion international al asociatiei, intre 17-22 noiembrie 2003.
In prezentarea sustinuta la acest simpozion Dr. Pascal Kintz a facut cunoscute ultimele rezultate obtinute asupra chestiunii prezentei arsenicului in suvitele de par ale imparatului. Se mentioneaza in diverse publicatii oficiale ca "suvite de par apartinand lui Napoleon", au fost pastrate cu mare grija si gasite la diverse persoane din anturajul acestuia. Toxicologul francez sustine ca Napoleon a fost otravit cu arsenic in mod lent. El a ajuns la aceasta concluzie aprofundand analizele nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a invelisului capilar. Dr. Kintz crede ca otrava a atins maduva spinarii, pornind de la par. Otrava provenea din alimentele ingerate si a fost impinsa de fluxul sanguin.
Parul lui Napoleon prezenta o concentratie de substanta toxica de 7-38 de ori superioara dozei "admise". Detractorii acestei ipoteze resping afirmatia, sustinand ca arsenicul detectat era de origine exogena si nu a fost absorbita de imparat. Ei cred ca aceasta compozitie toxica era in mod normal utilizata in secolul XIX pentru conservarea parului. Alti cercetatori explica prezenta arsenicului in parul lui Napoleon prin folosirea produsului de catre vierii epocii. Acestia spalau butoaiele cu arsenic dupa care puneau strugurii la fermentat. Si aceasta supozitie a fost respinsa, considerandu-se ca obiceiul vierilor epocii de a curata butoaiele cu arsenic, nu era periculos pentru sanatatea omului, cu toate ca Napoleon era un cunoscut adept al vinului.
In anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator si colectionar al unor piese originale care au apartinut lui Napoléon a afirmat cu tarie in conferintele si interviurile acordate la televiziunea canadiana ca "Napoleon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente cu arsenic, si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi elucidata".
-17-
Ben Weider detine suvite din parul lui Napoleon si este dispus sa suporte toate cheltuielile exhumarii.
"Ramane doar ca guvernul si istoricii francezi sa-si dea acordul". Specialistii Institutului medico-legal din Strasbourg confirma teza avansata de Ben Weider.Purtatorul de cuvant al lui Weider a declarat ca daca indoielile asupra mortii lui Napoleon persista, nu ramane decat sa se treaca la exhumarea imparatului.
Категория: Referat | Просмотров: 2312 | Добавил: Colea | Рейтинг: 5.0/2
Всего комментариев: 0
avatar