0

Competenţa

Опубликовал: ColeaДата: 12.12.2016-00:55
În limbajul comun termenul de competenţă este definit ca fiind capacitatea unei persoane de a se pronunţa asupra unui lucru, pe temeiul cunoaşterii adânci a problemei în discuţie dar şi ca fiind capacitatea unei autorităţi de a exercita anumite atribuţii care îi definesc competenţa.
În limbaj juridic prezintă interes cea de-a doua accepţiune a termenului, cu precizarea că trebuie să distingem după obiectul de studiu al ramurii de drept în discuţie, dar şi după cum ne raportăm la o autoritate sau la o persoană având atribuţii specifice într-o anume materie.
În dreptul procesual civil competenţa este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege a unei instanţe judecătoreşti (ori a unui alt organ de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu (pricină).
Raportând această definiţie (deja clasică) la cea conferită termenului de competenţă în limbajul uzual, se poate afirma că în loc de „capacitate", vorbim despre aptitudine iar în loc de „autoritate", în general, ne raportăm la instanţa de judecată ale cărei atribuţii constautocmai în judecarea (capacitatea, puterea de a judeca) litigiilor deduse în faţa sa prin introducerea cererii de chemare în judecată.
Dată fiind existenţa unor autorităţi cu activitate jurisdicţională şi a altor organe de jurisdicţie, trebuie să extindem definiţia competenţei şi la aceste structuri alături de instanţele de judecată, structuri care au de asemenea aptitudinea (capacitatea, puterea) de a se pronunţa asupra chestiunilor prevăzute în legile speciale, altele decât cele date prin lege instanţelor de judecată.
Pe de altă parte instanţele de judecată sunt structurate într-o ierarhie având grade diferite - aşa-numita competenţă „pe verticală", iar cele de acelaşi grad dispuse pe o anumită rază teritorială, - aşa-numita competenţă „pe orizontală".
Pe baza acestor considerente rezultă că trebuie să distingem între competenţa autorităţii judecătoreşti faţă de competenţa celorlalte organe jurisdicţionale ori cu activitate jurisdicţională, pentru ca apoi să stabilim atribuţiile ce delimitează competenţa fiecărei instanţe, atât „pe verticală", cât şi „pe orizontală". Numai în urma unei astfel de analize se poate afirma că o cerere de chemare în judecată având ca obiect un raport juridic de drept material, de natură litigioasă, trebuie înaintată instanţei pe care legea, prin normele de competenţă, o împuterniceşte a o judeca.

DEX, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1975, p.177.
Ibidem.
V.S. Ghimpu, Gh. Breboi, Gh. Mohanu, A. Popescu, I. Urs, Dicţionar juridic, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, p. 96.
I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit, p. 134; n.a: Această definiţie s-a impus în doctrină în detrimentul celei care definea noţiunea sub aspectul pricinilor supuse judecăţii. V. G. Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966, p.68.
112
Pentru că puterea şi competenţa sunt unul şi acelaşi lucru, v. E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, vol.I, Bucureşti, 1932, p. 315¬319. 6



Теги: Competenţa
Всего комментариев: 0
avatar
Яндекс.Метрика Наверх