0

Încetarea procesului de insolvabilitate

Опубликовал: ColeaДата: 20.02.2018-00:25
CUPRINS



INTROCUCERE…………………………………………………………………………………………..3



CAPITOLUL I. NOŢIUNEA ŞI DESCRIEREA GENERALĂ A PROCESULUI DE INSOLVABILITATE



1.1. Noţiunea de insolvabilitate……………………………………………………………………….5

1.2. Descriere generală a procesului de insolvabilitate:……………………………………8

Subiecţii procesului de insolvabilitate…………………………………………………..10
Intentarea procesului de insolvabilitate………………………………………………..11
Desfăşurarea procedurii de insolvabilitate……………………………………………12
Distribuirea masei debitoare……………………………………………………………….13


CAPITOLUL II. ÎNCETAREA PROCESULUI DE INSOLVABILITATE



2.1. Încetarea procesului de insolvabilitate după distribuirea finală…………………..16

. Încetarea procesului de insolvabilitate din alte motive:……………………………..17
Refuzul intentării procesului de insolvabilitate în cazul insuficienţei masei debitoare…………………………………………………………………………………………..17
Încetarea procesului de insolvabilitate din lipsa masei debitoare……………18
Încetarea procesului de insolvabilitate din lipsa temeiului de insolvabilitate……………………………………………………………………………………20
Încetarea procesului de insolvabilitate cu acordul creditorilor………………..20
Încetarea procesului de insolvabilitate după confirmarea planului………….20


CONCLUZIE……………………………………………………………………………………………..23



BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………25

INTRODUCERE



Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilităţii şi siguranţei circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situaţiei cînd un subiect de drept se află în incapacitate de plată.

În Republica Moldova reglementări privind insolvabilitatea au încercat a fi introduse odata cu apariţia activităţii antreprenoriale şi trecerea de la o economie centralizată la una de piaţă liberă. Iniţial a fost adoptată Legea cu privire la faliment din 1992, care ulterior a fost înlocuită prin legea cu privire la faliment din 1996, iar la moment procedura de insolvabilitate este reglementată prin Legea cu privire la insolvabilitate nr.632/2001.

Prin insolvabilitate se înţelege situaţia financiară a debitorului caracterizată

prin imposibilitatea di de a-şi onora obligaţiile de plată ajunse la scadenţă, iar procedura de insolvabilitate reprezintă totalitatea actelor procedurale realizate de instaţa de insolvabilitate, ce au drept scop satisfacerea concomitentă şi proporţională a creanţelor creditorilor unui debitor aflat în incapacitate de plată sau supraîndatorare.

Încetarea procesului de insolvabilitate este ultima fază în cadrul procedurii de insolvabilitate în care au loc finisarea tuturor lucrărilor în legătură cu examinarea pricinii de insolvabilitate.

În cadrul acestei teze am încercat să determin şi să expun toate circumstanţele cînd poate fi încetat procesul de insolvabilitate. Legea insolvabilităţii prevede mai multe cazuri în care poate fi adoptată hotărîrea de încetare a procesului civil şi acestea diferă în dependenţă de faptul dacă a fost sau nu intentată procedura de insolvabilitate şi de tipul procedurii aplicate – fie procedura de lichidare a patrimoniului, fie procedura planului.

Teza este strucuturată în două capitole a cîte două secţiuni fiecare. În primul capitol este redată noţiunea şi evoluţia insolvabilităţii în Republica Moldova. Deasemenea în acest capitol am efectuat o descriere generală a procesului de insolvabilitate cu o prezentare sumară a etapelor şi a acţiunilor din cadrul procedurii de insolvabilitate precum şi a celor care preced procesul de insolvabilitate.

Capitolul doi, al tezei, secţiunea întîi descrie momentul de încetare al procesului de insolvabilitate prin prisma circumstanţelor generale de încetare, cea de după distribuirea finală, în cazul cînd s-a mers pe lichidarea patrimoniului debitorului. Secţiunea a doua a capitolului redă încetarea procesului în cazul lipsei masei debitoare, lipsa temeiurilor de insolvabilitate şi în cazul cînd a fost confirmată, prin hotărîre, procedura planului.

I. CONCEPTUL ŞI CARACTERISTICA GENERALĂ A PROCESULUI DE INSOLVABILITATE



1.1. Noţiunea de insolvabilitate



Activitatea comercială este una dintre cele mai vechi activităţi umane. Ea a apărut din primele momente în care omul a realizat conceptul de proprietate, delimitînd astfel sfera bunurilor ce-i aparţineau de ceea ce aparţinea celorlalţi. Practicat iniţial sub forma schimbului, comerţul a constituit un instrument utilizat de oameni pentru a-şi acoperi necesităţile imediate ale vieţii de zi cu zi.

Cu timpul, după apariţia banilor şi după ce schimbul bunurilor a fost înlocuit cu vînzarea mărfurilor, comerţul a devenit o profesie, cu pronunţat caracter, speculativ, practicată de un grup uman specializat în această activitate; comercianţii îşi desfăşoară activitatea nu pentru satisfacerea propriilor trebuinţe, ci pentru îndeplinirea nevoilor şi pentru obţinerea unui profit.[4,p.276]

Aşadar activitatea comercială urmăreşte profitul; romanii spuneau, de altfel, că finis mercatorum est lucrum. Profitul fiind, însă, determinat de carcaterul speculativ al activităţii comerciale, realizarea lui presupune un anumit risc, asumat de comercianţi şi subordonat imperativului cîştigului.

Comerţul, adică activitatea de producere şi circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, se întemeiază, în general, pe raporturile juridice contractuale stabilite între comerciaţi. Prin astfel de raporturi, la baza cărora se află creditul şi executarea obligaţiilor asumate, întocmai şi cu bună-credinţă, se realizează aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea serviciilor.

Neîndeplinirea voluntară a obligaţiilor îi dă creditorului dreptul să ceară, executarea silită fie prin predarea materială a bunului ce face obiectul contractului sau realizarea creanţelor, prin oprirea sumelor pe care debitorul le are de primit de la propii săi debitori, fie prin vînzarea silită a bunurilor debitorului şi încasarea sumelor rezultate din valorificarea fiecărui bun, atunci cînd alte proceduri de executare nu sunt posibile.

O astfel de procedură nu este, în concordanţă cu interesele comercianţilor, cînd debitorul comerciant se află în incapacitate de a plăti datoriile. Prin aplicarea normelor de drept comun, unul dintre creditori, cel care a solicitat primul executarea sau are o creanţă privegeliată, ar fi plătit în întregime, iar ceilalţi nu ar putea recupera nimic din creanţele lor. Debitorul s-ar bucura, însă, de încrederea tuturor creditorilor săi şi în cazul în care nu mai poate acoperi datoriile lor cu lichidităţi, trebuie să ia în considerare interesele tuturor creditorilor săi, care au drepturi egale asupra patrimoniului debitorului lor. [4,p.278]

Asemenea cerinţe au determinat legiuitorul să instituie o procedură specială de executare colectivă, egalitară şi concursală, asupra bunurilor debitorului comerciant, aflat în imposibilitatea de a efectua plăţile comerciale. Această procedură a fost denumită pentru prima dată în legislaţia R.Moldova prin noţiunea de „faliment” (în Legea cu privire la faliment nr.851/1992 şi în Legea cu privire la faliment nr.786/1996).

În 2001 a fost adoptată o nouă lege – Legea insolvabilităţii nr.632/2001, care a modificat denumirea instituţiei respective şi a folosit în locul termenului de „faliment” termenul „insolvabilitate”.

Noţiunea de insolvabilitate este strîns legată de noţiunea faliment. În unele legislaţii acestea sunt considerate sinonime, în altele prin insolvabilitate se înţelege ceea ce alţii înţeleg prin faliment, deşi este preferată utilizarea unei singure noţiuni.[4, p.280] Există, însă, şi legislaţii care fac distincţie între aceste două cuvinte, considerînd insolvabilitatea o stare de fapt a debitorului insolvabil, iar falimentul o stare de drept, adică o insolvabilitate constatată de instanţa de judecată competentă.

Tradiţional, starea de fapt în care se găseşte comerciantul care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale este denumită faliment. Prin acelaşi termen este desemnată starea juridică a comerciantului împotriva căruia s-a pronunţat o sentinţă declarativă de faliment. [3,p.481] Dicţionarul explicativ al limbii române explică termenul „faliment” ca o „stare a unui comerciant care se află în încetare de plăţi, constată printr-o hotărîre judecătorească”, iar „a da faliment înseamnă a nu izbuti într-o acţiune”. Falimentul este considerat şi o organizare judecătorească a apărării în comun a intereselor tuturor creditorilor contra debitorului lor comun, aflat în încetare de plăţi şi, prin aceasta, o măsură legală de protejare a creditului. Doctrina juridică în definirea semnificaţiei acestui concept relevă caracterul de procedură de executare silită unitară, colectivă, concursală şi egalitară asupra bunurilor debitorului comun „al mai multor creditori destinată satisfacerii intereselor acestora, starea sau situaţia unui comerciant supus acestei proceduri fiind carcterizată prin încetarea plăţilor sau insolvenţă”. [3,p.481]

Din punct de vedere etimologic, cuvîntul faliment provine din verbul latin fall-fallere care înseamnă a lipsi, a scăpa (întrucît falitul lipseşte de la datoria de a da satisfacţie creditorilor săi de a plăti). Termenula fost preluat în limba italiană sub denumirea de fallere, în sensul de a greşi, a înceta o plată şi denumirea falimento care se traduce prin faliment, eroare, greşeală şi chiar înşelăciune. Comerciantul în stare de încetare de plăţi a fost numit falito în limba italiană, termen preluat în limba română sub denumirea de fali; în limba franceză se numeşte failli, în limba spaniolă fallido, iar în limba engleză – fallure şi bunkrupty. Terminologia are, însă, acelaşi sens pentru că desemnează falimentul ca instituţie juridică care reglementează modalitatea de executare silită a bunurilor debitorului comerciant aflat în stare de încetare a plăţilor.

În Republica Moldova Legiuitorul a aevitat noţiunea de faliment şi a înlocuit-o cu insolvabilitatea. Conform art.2 al Legii cu privire la insolvabilitate nr.632/2001, insolvabilitatea constituie situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi. [1,p375]

În doctrina juridică incapacitatea de plată este denumită ca insolvenţă, reprezentînd absenţa fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiei scadente.

Starea de insolvenţă este independentă de raportul pasiv-activ patrimonial, în sensul că ea nu presupune în mod necesar ca activul patrimonial să fie inferior pasivului. Ea poate surveni chiar şi atunci cînd activul patrimonial este superior pasivului, dar cînd debitorul nu poate mobiliza într-un ritm satisfăcător resursele financiare necesare acoperirii la scadenţă a datoriilor sale comerciale. Cauza insolvenţei o poate constitui, deci, un raport nepotrivit între activele imobiliare şi lichidităţile financiare ale unui debitor, o politică imprudentă de investiţii care nu produce lichidităţi în ritmul necesar efectuării plăţilor scadente, blocarea lichidităţilor în operaţii de lungă durată sau, pur şi simplu, realizarea unor afaceri soldate cu pierderi financiare.

Consecinţa imediată a insolvenţei o reprezintă încetarea plăţilor în contul datoriilor scadente; constatarea insolvenţei unui comerciant debitor îndreptăţeşte pe creditorii acestuia să declanşeze împotriva lui procedura insolvabilităţii.

Încetarea plăţilor nu este însă întotdeauna sinonimă cu insolvenţa; debitorul poate refuza să facă anumite plăţi din motive pe care el le consideră întemeiate. Pe de altă parte, insolvenţa poate fi dedusă nu numai din încetarea plăţilor, ci şi din unele manifestări ale debitorului: mărturisirea, fuga, continuarea plăţilor cu mijloace obţinute în mod fraudulos. [2,p.526]

Ca şi falimentul, insolvabilitatea este carcaterizată de două stări: starea de fapt şi starea de drept. Starea de fapt presupune imposibilitatea onorării obligaţiilor ajunse la scadenţă, care poate fi reprezentată printr-o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiilor scadente.

În sens juridic, prin insolvabilitate se înţelege procesul judiciar, care se intentează împotriva societăţii comerciale incapabile de a-şi onora obligaţiile ajunse la scadenţă şi care se desfăşoară sub supravegherea instanţei judecătoreşti.





1.2. Descriere generală a procesului de insolvabilitate



Procedura de insolvabilitate poate fi definită ca o totalitate de acte procedurale realizate cu participarea obligatorie a instanţei de judecată, îndreptate spre satisfacerea concomitentă şi proporţională a creanţelor creditorilor unui debitor aflat în incapacitatea de plată sau supraîndatorare.[5,p.205]

Procesul judiciar se intentează împotriva debitorului în scopul determinării masei debitoare şi repartizării acesteia între creditori în ordinea stabilită de lege, dacă nu este posibilă satisfacerea cerinţelor creditorilor în alt mod.

Datorită specificului desfăşurării procedurii de declarare a insolvabilităţii, aceasta dispune de anumite caractere specifice: caracterul unitar, concursal de remediu, general, colectiv, egalitar şi judiciar.

Carcaterul unitar presupune că această procedură este aceeaşi pentru oricare comerciant aflat în starea de încetare de plăţi, indiferent de dimensiunea activităţilor şi apartenenţa capitală.

Caracterul concursal presupune că această procedură urmăreşte satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor care vin în concurs la executarea impusă a debitorilor.

Caracterul de remediu al procesului de insolvabilitate presupune că scopul său este plata pasivului prin remedierea incapacităţii de plată, cînd starea de insolvenţă a întreprinderii este mai puţin avansată. Ideea de bază este că măsurile stabilite prin procedura planului să ducă la redresarea debitorului, cu plata datoriilor faţă de creditori şi, în acest mod, la salvarea debitorului. În caz de nereuşită, intervine procedura planului de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului.

Caracterul general, întrucît procedura prevăzută de leagea insolvabilităţii nr.632/2001 se aplică tuturor bunurilo aflate patrimoniul debitorului, inclusiv cele dobîndite în cursul procedurii, precum şi a celor ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniu, cu excepţia celor care nu pot face obiectul executării silite.

Carcterul colectiv reprezintă o apărare comună a intereselor şi drepturilor tuturor creditorilor acestui debitor.

Caracterul egalitar realizează stingerea tuturor creanţelor într-o proporţie directă cu ponderea pe care fiecare creanţă o deţine în pasivul patrimoniului falitului.

Caracterul judiciar presupune că procesul de insolvabilitate se desfăşoară numai de către instanţa de judecată şi sub supravegherea ei. [1,p.377]

Subiecţii procedurii de insolvabilitatea. Subiecţii participanţi la procedura de insolvabilitate pot fi clasificaţi în trei mari categorii, şi anume: instanţa de judecată, participanţii la proces şi persoanele ce contribuie la desfăşurarea procedurii de insolvabilitate. [4,p.211]

Participanţii la procedura de insolvabilitate includ debitorul, creditorul (inclusiv organele creditorilor), administratorul insolvabilităţii (inclusiv administratorul provizoriu).

În calitate de persoane ce contribuie la desfăşurarea procedurii de insolvabilitate se vor considera acei subiecţi care participă la proces, asupra cărora actele de dispoziţie ale instanţei de judecată nu au influenţă în raport cu patrimoniul acestora; aici putem menţiona specialistul, expertul ce pot participa atît la faza examinării cererii introductive, cît şi ulterior pe parcursul desfăşurării procesului.

Una dintre problemele definitorii în cadrul analizei subiecţilor procedurii de insolvabilitate este determinarea condiţiilor necesare pentru a fi debitor. Astfel, esenţial rămîne a fi calitatea de întreprinzător a debitorului, deci pot fi declarate insolvabile doar persoanele fizice sau juridice care practică activitate de întreprinzător- În acelasşi timp, luînd în consideraţie prevederile art.26 alin.(1) CC, în afară de activitatea de întreprinzător, aceştia trebuie să fie înregistraţi într-o formă organizatorico-juridică. [5,p.211]

Determinarea calităţii de creditor în cadrul procedurii de insolvabilitate este condiţionată de faptul dacă aceştia depun cerere introductivă sau îşi înaintează creanţele după intentarea procedurii de insolvabilitate.

Creditorii participă în cadrul procedurii de insolvabilitate ca participanţi de sine stătători, precum şi prin intermediul organelor reprezentative ale acestora, adunurea creditorilor şi comitetul creditorilor.

Figura centrală, în cadrul procedurii de insolvabilitate, administratorul, are scopul de a îndeplini supravegherea realizată de instanţa de judecată, protejarea şi administrarea masei debitoare şi asigurarea protecţiei drepturilor creditorilor. Anume datorită cerinţelor înaintate faţă de acesta, legea impune o serie de condiţii de fond obligatorii, pentru îndeplinirea funcţiei de administrator al insolvabilităţii.

În calitate de subiecţi ai procesului de insolvabilitate pot apărea şi Comisian Naţională a Pieţei Financiare – în cazul insolvabilităţii unui participant profesionist pe piaţa de asigurări. Alţi subiecţi sunt ministerele de resort ţi organele administraţiei publice locale.

Intentarea procesului de insolvabilitate. Procedura de insolvabilitate poate fi pornită atît la cererea debitorului cît şi la cererea unui creditor de al său.

Temeiul general de intentare a procesului de insolvabilitate îl reprezintă incapacitatea de plată a debitorului, adică situaţia cînd acesta nu poate plăti creanţele sale scadente, fiind în lipsă de lichidităţi, pasivul însă nu excedează activul.

Temeiul special este supraîndatorarea debitorului, rezultată din imposibilitatea onorării creanţelor din cauza excedentului pasivului asupra activului. Supraîndatorarea mai este numită şi incapacitate de plată absolută şi spre deosebire de incapacitatea de plată, menţionată mai sus, nu poate poate fi depăşită prin valorificarea activelor debitorului.

Pentru intentarea procedurii de insolvabilitate, fie debitorul, fie creditorul, trebuie să depună o cerere introductivă conform condiţiilor de fond şi de formă indicate atît în Legea insolvabilităţii, cît şi în Codul de procedură civilă.

O dată cu depunerea cererii începe prima etapă în desfăşurarea procedurii de insolvabilitate, cea de primire şi examinare a cererii introductive.

La etapa dată instanţa stabileşte existenţa temeiurilor de declarare a insolvabilităţii. Totodată se preia controlul asupra masei debitoare ăn scop de supraveghere prin numirea administratorului provizoriu. De asemenea, la această etapă, în vederea asigurării integrităţii masei debitoare, sînt aplicate măsuri asiguratorii conform Legii insolvabilităţii nr.632/2001 şi Codului de procedură civilă.

În cadrul desfăşurării acestei etape se deosebesc două momente esenţiale, primirea cererii introductive şi intentarea procesului de insolvabilitate.

La momentul primirii cererii introductive instanţa decide asupra primirii cererii introductive spre examinare sau de a refuza, restitui sau nu da curs cererii dacă sunt încalcate condiţiile de formă şi de fond.

Cît priveşte al doilea moment, acesta apare doar după examinarea cererii introductive referitor la existenţa sau inexistenţa temeiurilor de insolvabilitate. În urma stabilirii circumstanţelor date, instanţa poate intenta procesul sau respinge cerea introductivă ca neîntemeiată, sau de a refuza în intentarea procesului în legătură cu lipsa masei debitoare şi de a porni procedura de lichidare. [1,p.383]

Desfăşurarea procedurii de insolvabilitate. Unul din efectele principale ale adoptării hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate este convocarea primei adunări a creditorilor, numită şi adunarea de raportare. Convocarea adunării de raportare ţine de competenţa şi obligaţiunea instanţei.

Rolul principal în desfăşurarea adunării de raportare revine adunării creditorilor care urmează a hotărî asupra destinului debitorului şi posibila desfăşurare a activităţii lui în continuare.

După şedinţa de raportare urmează şedinţa de validare care are ca scop aprobarea finală a creanţelor debitorului insolvabil. Creditorii trebuie să îşi înainteze cererile de înaintare a creanţelor pînă la această adunare.

La etapa validării creanţelor are loc o examinare temeinică a incontestabilităţii şi certitudinii creanţelor înaintate de creditori, precum şi a temeiniciei constestaţiilor înaintate de administrator sau debitor.

Etapa cea mai importantă din punct de vedere procesual în cadrul adunării de validare este şedinţa de validare a creanţelor. În cadrul acestei şedinţe se examinează creanţele propriu-zise, potrivit cuantumului şi rangului acestora. Examinarea creanţelor se exprimă în analiza validităţii acestora şi în pronunţarea asupra aprobării lor.

Necesitatea examinării creanţei apare, mai ales, în condiţiile contestării acesteia. Contestarea creanţelor poate fi făcută de administrator, de debitor sau de un creditor chirografar, iar creanţele contestate de aceştia trebuie examinate în mod special. Examinarea creanţelor se face numai la şedinţa de validare a acestora, însă legea admite şi situaţia înaintării tardive a creanţei şi în aceste cazuri instanţa de judecată va numi o şedinţă specială de validare pe cheltuiala creditorului înîrziat cu notificarea administratorului şi a debitorului.

În urma examinării creanţelor şi contestaţiilor împotriva acestora, instanţa de judecată se pronunţă prin încheiere. Încheierea de validare a creanţei ori încheierea prin care contestaţia este declarată întemeiată, devenind definitivă, este executorie pentru administrator şi creditori cf.art 138 al Legii insolvabilităţii nr.632/2001.

Distribuirea masei debitoare. Prin încheierea definitivă privind validarea creanţelor este marcat începutul unei noi etape în cadrul procedurii de insolvabilitate – distribuirea masei debitoare. Distribuirea masei debitoare constă în executarea creanţelor creditorilor conform listei creanţelor validate. De menţionat că legea protejează şi creditorii ale căror creanţe au fost înaintate, dar nu au fost validate. În acest sens, administratorul insolvabilităţii este obligat să rezerveze din masa debitoare partea pentru creditorii ale căror creanţe nu au fost validate în cadrul procesului de insolvabilitate şi ale căror creanţe se examinează separat într-un proces pendinte suspendat, în cazul prezentării de către aceştia, în termen de 15 zile din data depunerii listei de distribuire în instanţa de judecată, a dovezii faptului că refuzul validării a fost contestat sau că procesul în derulare suspendat a fost reluat. [4,p.293]

Distribuirea se efectuează de administrator, dar dacă se realizează o distribuire intermediară, el este obligat să ceară acordul comitetului creditorilor. De menţionat că administratorul va trebui să rezerve o parte din masa debitoare pentru plata părţii neacoperite cu garanţii reale a creanţelor creditorilor garantaţi sau cota integrală a acestora în cazul renunţării lor la garanţiile reale.

În cadrul etapei de distribuire a masei debitoare sînt posibile două tipuri de distribuire în dependenţă de momentul la care se produc. Prima categorie este distribuirea intermediară care se produce anterior şedinţei de distribuire finale. Distribuirea intermediară este executarea creanţelor creditorilor garantaţi sau repartizarea produsului obţinut în urma lichidării bunurilor care nu pot fi păstrate(perisabile, alte mărfuri care pot pierde din valoare etc.). Pentru fiecare distribuire intermediară administratorul trebuie să întocmească o listă de distribuire intermediară cu indicarea creanţelor ce vor fi plătite şi, respectiv, sumele creanţelor. În cadrul distribuirii intermediare comitetul creditorilor stabileşte cota de distribuire la propunerea administratorului.

Al doilea tip de distribuire, şi cel mai important, este distribuirea finală, care se produce la şedinţa de distribuire finală, în cadrul căreea se exercită toate creanţele validate. Pentru realizarea distribuirii finale aceasta trebuie aprobată de instanţa de judecată, care fixează data adunării creditorilor şi îi convoacă la ultima lor adunare. Între data publicării anunţului despre ziua adunării de distribuire finale şi data acestei adunări se va stabili un interval de timp de cel puţin două săptămîni şi cel mult o lună.

Odată cu realizarea sarcinilor adunării finale a creditorilor se decide şi asupra mijloacelor băneşti obţinute. Sumele care la momentul distribuirii finale sînt rezervate se depun de administrator, cu încuviinţarea instanţei de judecată, pe cheltuiala creditorului în a cărui favoare a fost făcută rezervarea, pe contul „Mijloace intrate temporar în dispoziţia instanţei de judecată” nu se utilizează, deoarece el nu există şi nu există un act care ar reglementa organizarea şi gestionarea acestuia. [5,p.241]

Dacă la distribuirea finală creanţele tuturor creditorilor au fost satisfăcute în volum total, administratorul transmite surplusul către debitor. În caz dacă debitorul este persoană juridică, administratorul transmite fiecărui participant partea din surplus care i-ar fi revenit în cazul lichidării în afara procesului de insolvabilitate. După terminarea distribuirii finale şi exercitării tuturor creanţelor validate instanţa de judecată dispune încetarea procesului de insolvabilitate. În termen de două saptămîni de la data publicării hotărîrii administratorul prezintă la Registrul de stat, fie la Registrul de stat al întreprinderilor, la Registrul de stat al organizaţiilor al Ministerului Justiţiei sau Primăriei, hotărîrea ce constituie temei pentru radierea din registru. Din momentul radierii sale debitorul va fi considerat lichidat.

Pentru protejarea intereselor creditorilor, în special în cazurile în care produsul lichidării masei debitoare nu a ajuns pentru satisfacerea deplină a creanţei, legea insolvabilităţii prevede posibilitatea distribuirii după încetarea procesului de insolvabilitate. Conform art.152 al Legii insolvabilităţii, în cazul în care procesul de insolvabilitate a încetat totuşi, pot exista situaţii în care instanţa de judecată hotărăşte o distribuire suplimentară după încetarea procesului de insolvabilitate, şi anume: cînd după finisarea adunării de distribuire finală au devenit libere anumite sume rezervate sau sumele plătite din masa debitoare au fost restituite din diverse motive. [1,p.445]

Distribuirea suplimentară poate fi pornită din oficiu sau la cererea administratorului, precum şi a creditorului chirografar. Încetarea procesului, la rîndul său, nu se va opune hotărîrii privind distribuirea suplimentară.

II. ÎNCETAREA PROCESULUI DE INSOLVABILITATE



2.1. Încetarea procesului de insolvabilitate după distribuirea finală



Finisarea distribuirii masei debitoare în cazul procedurii de lichidare a patrimoniului semnifică intrarea procesului de insolvabilitate în ultima sa fază – cea de încetare. După terminarea distribuirii finale, instanţa de judecată hotărăşte încetarea procesului de insolvabilitate.

Hotărîrea de încetare şi motivaţia acesteia vor fi publicate în termen de 10 zile din data adoptării acesteia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Cheltuielile de publicare se atribuie la cheltuielile de judecată. Deasemenea instanţa de judecată poate dispune publicarea dispozitivului hotărîrilor şi încheierilor şi în ziarele locale din zonele unde debitorul îşi are sediul sau sînt concentrate sediile celor mai mulţi creditori. În două săptămîni de la data publicării, administratorul prezintă Registrului de stat al întreprinderilor şi Registrului de stat al organizaţiilor hotărîrea instanţei de judecată care serveşte drept temei pentru radierea debitorului din aceste registre. Din momentul radierii sale din Registrul de stat al întreprinderilor sau din Registrul de stat al organizaţiilor, debitorul este considerat lichidat. [2,p.570]

După încetarea procesului de insolvabilitate, creditorii chirografari pot înainta fără restricţii creanţele lor faţă de debitor. Creditorul chirografar ale cărui creanţe au fost validate şi nu au fost contestate de către debitor în şedinţa de validare poate să ceară, în măsura în care nu au fost satisfăcute în cadrul procesului de insolvabilitate, executarea lor silită în temeiul înre­gistrării în tabel ca în temeiul unui titlu executoriu. O creanţă necontestată este asimilată unei creanţe contestate a cărei contestare a fost respinsă de instanţa de judecată.

In cazul cînd procesul de insolvabilitate a încetat, iar după adunarea de distribuire finală anumite sume rezervate au devenit libere, anumite sume plătite din masa debitoare au fost restituite din diverse motive ori au fost descoperite bunuri care aparţin masei debitoare, instanţa de judecată hotă­răşte o distribuire suplimentară după încetarea procesului de insolvabilitate la cererea administratorului, a unui, creditor chirografar sau din oficiu.

Încetarea procesului de insolvabilitate nu se opune hotărîrii privind dis­tribuirea ulterioară. Dacă suma este mică sau valoarea bunului este neg­lijabilă, instanţa poate decide transmiterea acestora către debitor. Adoptarea hotărîrii, de distribuire după încheierea procesului de insolvabilitate poate fi făcută dependentă de mărimea sumei de bani vărsată pentru acoperirea eventualelor cheltuieli de distribuire. Încheierea de respingere a cererii de distribuire ulterioară trebuie notificată solicitantului şi poate fi atacată cu recurs de către solicitant. Încheierea prin care s-a decis distribuirea ulterioară va fi notificată administratorului, debitorului şi creditorului (dacă ultimul a depus cerere). Încheierea poate fi atacată cu recurs de către debitor. [2,p.247]

După dispunerea distribuirii ulterioare, administratorul distribuie, con­form listei finale, produsul din realizarea bunului descoperit urmînd ca ulterior să prezinte instanţei de judecată un raport cu privire la distribuirea masei debitoare.



2.2 Încetarea procesului de insolvabilitate din alte motive

Refuzul intentării procesului de insolvabilitate în cazul insuficienţei masei debitoare

Conform art.153 al Legii insolvabilităţii atunci cînd se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu permit acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate, instanţa de judecată adoptă o încheiere prin care respinge cererea introductivă şi hotă­răşte lichidarea debitorului. Această încheierea de respingere a cererii introductive poate fi contestată cu recurs. Respingerea cererii introductive, însă, nu va avea loc dacă se va depune o sumă de bani suficientă pentru achitarea cheltuie­lilor procesului de insolvabilitate, iar persoana care a achitat cheltuielile astfel prevăzute, poate cere restituirea lor din contul persoanelor debitorului, recunoscute în modul stabilit drept culpabile de neîndeplinirea obligaţiei de depunere a cererii introductive. [2,p.572]

In cazul respingerii cererii, instanţa de judecată desemnează o comisie de lichidare sau un lichidator pentru lichidarea debitorului. Comisia de lichidare (lichidatorul) întocmeşte bilanţul de lichidare a debitorului, con­cluzia despre lipsa masei debitoare şi le prezintă instanţei de judecată spre aprobare. Instanţa de judecată aprobă bilanţul de lichidare şi adoptă o hotărîre de lichidare a debitorului, al cărei dispozitiv se publică în Moni­torul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile din data adoptării.

După ce primeşte hotărîrea instanţei de judecată, Camera Înregistrării de Stat radiază imediat debitorul din Registrul de stat al întreprinderilor sau din Registrul de stat al organizaţiilor la data emiterii hotărîrii.

Datele privind debitorii cărora nu li s-au intentat procese de insolvabilitate se înscriu în registrul cauzelor de insolvabilitate, care este ţinut de instanţa de judecată competentă.

Încetarea procesului de insolvabilitate din lipsa masei debitoare

În caz că după intentarea procesului de insolvabilitate, se stabileşte că masa debitoare nu este suficientă pentru a acoperi cheltuielile procesului, instanţa de judecată prin prisma art. 154 al Legi insolvabilităţii trebuie să înceteze procesul. Excepţie de la cele enunţate anterior, poate face doar situaţia cînd creditorii sau un terţ achită cheltuielile procesului de insolvabilitate ceea ce le permite ulterior să ceară restituirea lor din contul persoanelor debitorului, recunoscute în modul stabilit drept culpabile de neîndeplinirea obligaţiei de depunere a cererii introductive.

Înainte de adoptarea hotărîrii de încetare, instanţa de judecată audiază adunarea creditorilor, administratorul şi creditorii masei. Dacă există mijloace băneşti atunci administratorul trebuie să achite cheltuielile procesului de insolvabilitate, iar dintre acestea, în primul rînd spezele administrative, în dependenţă de mărimea lor.

În continuare instanţa de judecată desemnează o comisie de lichidare sau un lichidator pentru lichidarea debitorului. Comisia de lichidare (lichidatorul) întocmeşte bilanţul de lichidare a debitorului, con­cluzia despre lipsa masei debitoare şi le prezintă instanţei de judecată spre aprobare. Instanţa de judecată aprobă bilanţul de lichidare şi adoptă o hotărîre de lichidare a debitorului, al cărei dispozitiv se publică în Moni­torul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile din data adoptării.

După ce primeşte hotărîrea instanţei de judecată, Camera Înregistrării de Stat radiază imediat debitorul din Registrul de stat al întreprinderilor sau din Registrul de stat al organizaţiilor la data emiterii hotărîrii.

Dacă cheltuielile procesului de insolvabilitate sunt acoperite, dar masa debitoare nu este suficientă pentru acoperirea altor obligaţii scadente ale masei (creanţele masei), administratorul este obligat să informeze instanţa de judecată despre insuficienţa masei. Administratorul are aceeaşi obligaţie în cazul în care este previzibil că masa să nu fie suficientă pentru acoperirea altor obligaţii ale sale la momentul scadenţei lor.

Instanţa de judecată, de asemenea, trebuie să avizeze creditorii masei debitoare despre insuficienţa masei. Obligaţiile administratorului privind administrarea şi valorificarea masei rămîn valabile şi după avizarea despre insuficienţa masei debitoare. Astfel, administratorul trebuie să stingă obligaţiile masei debitoare conform următoarelor grade de prioritate, iar în cadrul aceluiaşi grad – proporţional sumei: 1) cheltuielile procesului de insolvabilitate; 2) obligaţiile masei debitoare, care rezultă din acţiunile administratorului după avizarea despre insuficienţa masei debitoare, inclusiv impozite, taxe şi alte obligaţii de plată care nu ţin de cheltuielile procesului 3) alte obligaţii ale masei.

Sunt considerate creanţe ale masei debitoare: 1) obligaţiile din contractele bilaterale, pe care administratorul a ales să le execute după ce a avizat cu privire la insuficienţa masei 2) obligaţiile dintr-un raport cu executare succesivă, în măsura în care administratorul a acceptat, după ce a făcut public avizul despre insuficienţa masei debitoare, să efectueze o contraprestaţie pentru această masă.

Imediat după ce administratorul a distribuit masa debitoare conform art.156 al Legi nr.632/2001, instanţa înce­tează procesul de insolvabilitate. După ce a emis avizul despre insuficienţa masei debitoare, administratorul prezintă o dare de seamă cu privire la activitatea sa. Dacă sunt descoperite bunuri ale masei debitoare după încetarea procesului de insolvabilitate, instanţa decide, din oficiu sau la cererea administratorului ori a unui creditor al masei, asupra distribuirii suplimentare. [2,p.573]

Încetarea procesului de insolvabilitate din lipsa temeiului de insolvabi­litate Procesul de insolvabilitate va înceta la cererea debitorului dacă acesta garantează că, după încetarea procesului, nu va fi în stare de insolvabilitate sau de supraîndatorare (în situaţia cînd ultima a servit ca temei pentru intentarea procesului). Cererea de încetare a procesului este admisă dacă lipsa temeiului de insolvabilitate este probată.

Încetarea procesului de insolvabilitate cu acordul creditorilor

În cadrul procesului de insolvabilitate creditorii au puterea de a hotărî soarta de facto a debitorului. Astfel dacă, după expirarea termenului de înaintare a creanţelor, debitorul dispune de aprobarea tuturor creditorilor chirografari care au înaintat creanţe atunci procesul de insolvabilitate poate încetează la cererea debitorului cu acordul creditorilor. In ceea ce priveşte apro­barea sau garantarea creditorilor a căror creanţe sunt contestate de către debitor sau de administrator, precum şi a creditorilor garantaţi, hotărăşte instanţa de judecată, la propria latitudine. Procesul de insolvabilitate poate înceta la cererea debitorului pînă la expirarea termenului de înaintare a creanţelor dacă nu sunt cunoscuţi alţi creditori care şi-au dat expres acordul.

Încetarea procesului de insolvabilitate după confirmarea planului

Legea nr. 632/2001 prevede că, după intentare procesul de insolvabilitate se desfăşoară în continuare ca un proces de lichidare a patrimoniului (bunurilor) debitorului şi de repartizare între creditori a banilor obţinuţi. Dacă însă debitorul sau administratorul insolvabilităţii propune, iar adunarea creditorilor şi instanţa de judecată acceptă, faţă de debitorul insolvabil poate fi aplicată procedura planului. Astfel, în sensul Legii nr.632/2001, procesul de insolvabilitate poate avea două faze: procedura planului şi procedura de lichidare a patrimoniului.

Procedura planului are ca scop restabilirea solvabilităţii debitorului, ori executarea obligaţiei într-un alt mod decât vânzarea bunurilor debitorului.

Procedura planului poate fi aplicată numai dacă planul propus este acceptat de creditori şi confirmat de instanţa de judecată. În această procedură, titularul dreptului de gestiune şi dispoziţie asupra bunurilor şi al dreptului de reprezentare a debitorului rămâne a fi conducătorul acestuia, desemnat de adunarea generală a asociaţilor, iar administratorul desemnat de instanţă doar supraveghează activitatea acestuia. [5,p.254]

Astfel dacă planul propus a fost acceptat de adunarea creditorilor atunci instanţa trebuie sa decidă asupra confirmării sau refuzului de confirmare a acestuia.

După ce hotărîrea de confirmare a planului devine definitivă, instanţa de judecată, prin prisma art.191 din Legea insolvabilităţii, dispune, printr-o hotărîre, încetarea procesului de insolvabilitate şi continuă procedura planului. Dispozitivul hotărîrii privind încetarea procesului de insolvabilitate se publică în conformitate cu art.19 al aceleeaşi legi şi se notifică în mod individual debitorului, administratorului şi membrilor comitetului creditorilor.

Din momentul adoptării hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate şi de continuare a procedurii planului, debitorul reintră în dreptul de administrare a masei debitoare, administratorului revenindu-i în continuare un rol de supraveghere a activităţii debitorului.

Procedura încetării procesului de insolvabilitate

Cererea de încetare a procesului de insolvabilitate, conform prevederilor legale va fi adusă la cunoştinţa creditorilor şi depusă la dosar pentru accesul liber al creditorilor. Contra unei astfel de cereri, creditorii chirografari pot face opoziţie în scris. Instanţa de judecată adoptă hotărîrea privind încetarea procesului după audierea solicitantului, a administratorului şi comitetului creditorilor, dacă un asemenea comitet a fost desemnat. In cazul opoziţiei, va fi audiat şi creditorul care a înaintat opoziţia. În caz de încetare a procesului de insolvabilitate, administratorul trebuie să achite creanţele necontestate ale creditorilor masei debitoare şi să depună garanţie pentru cele contestate.

Hotărîrea prin care procesul de insolvabilitate încetează, inclusiv temeiul încetării, se dă publicităţii, iar debitorul, administratorul şi membrii comitetului creditorilor se notifică cu privire la data încetării. O dată cu încetarea procesului, debitorul îşi redobîndeşte dreptul de a dispune liber de bunurile masei. [2,p.573]

Dacă procesul de insolvabilitate încetează, dreptul la recurs îl are fiecare creditor chirografar şi debitorul, după caz.

Încetarea procesului de insolvabilitate semnifică finisarea tuturor lucrărilor în legătură cu examinarea pricinii de insolvabilitate. Actul care semnifică finisarea procesului civil este hotărîrea de încetare a procesului de insolvabilitate. Legea insolvabilităţii prevede mai multe cazuri în care poate fi adoptată hotărîrea de încetare a procesului civil şi acestea diferă în dependenţă de faptul dacă a fost sau nu intentată procedura de insolvabilitate şi de tipul procedurii aplicate – fie procedura de lichidare a patrimoniului, fie procedura planului.

Primul caz de adoptare a hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate, reglementat de art.149 al Legii insolvabilităţii, prezintă regula generală aplicabilă după finisarea procedurii de lichidare şi distribuire a patrimoniului. În cazul în care după şedinţa de distribuire finală au fost exercitate toate creanţele şi aprobat raportul administratorului, instanţa de judecată va înceta procesul ca rezultat al lichidării patrimoniului debitorului şi satisfacerii creanţelor creditorului, respectiv adoptarea hotărîrii de încetare va semnifica finisarea tuturor actelor procesuale şi va constitui temei de radiere a debitorului din Registrul de stat.

Al doilea caz sau echivalent primului în care se adoptă hotărîrea de încetare a procesului de insolvabilitate, este cazul aplicării procedurii planului. Conform art.191 al Legii insolvabilităţii, după ce hotărîrea de confirmare a planului devine definitivă, instanţa de judecată adoptă hotărîrea de încetare a procesului de insolvabilitate şi prelungeşte aplicarea procedurii planului.

Suficienţa masei debitoare constituie o condiţie obligatorie a desfăşurării procesului de insolvabilitate menită sa asigure acoperirea creanţelor creditorilor, dar şi acoperirea tuturor cheltuielilor legate de desfăşurarea procesului de insolvabilitate. Potrivit art.154 al Legii Insolvabilităţii, dacă după intentarea procesului de insolvabilitate se stabileşte că masa debitoare nu este suficientă pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, instanţa de judecată trebuie să înceteze procesul. Înainte de adoptarea hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate instanţa de judecată va audia adunarea creditorilor, administratorul şi creditorii masei debitoare. În cazul adoptării hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate instanţa de judecată va desemna o comisie de lichidare sau un lichidator pentru lichidarea debitorului. Comisia de lichidare întocmeşte bilanţul de lichidare a debitorului, concluzia despre lipsa masei debitoare şi le prezintă instanţei spre aprobare. Instanţa aprobă bilanţul de lichidare şi decide lichidarea debitorului. Hotărîrea instanţei constituie temei pentru radierea debitorului din Registrul de stat.

În cadrul reglementărilor Legii insolvabilităţii găsim şi două cazuri specifice de încetare a procesului de insolvabilitate şi de adoptare a hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate şi de adoptare a hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate. Conform art.158 al Legii insolvabilităţii, procesul de judecată poate înceta în cazul cînd se stabileşte lipsa temeiurilor de insolvabilitate. Procesul de insolvabilitate va fi încetat în acest caz la cererea debitorului, dacă acesta garantează că, după încetarea procesului, el nu va fi în stare de insolvabilitate sau supraîndatorare. În baza cererii sale debitorul va fi obligat să probeze lipsa temeiului de insolvabilitate.

Art.159 al Legii insolvabilităţii dispune o situaţie similară celei descrise în art.158 al aceleiaşi legi. În acest caz procesul de insolvabilitate încetează la cererea debitorului dacă acesta după expirarea termenului de înaintare a creanţelor, dispune de aprobarea tuturor creditorilor chirografari, care au înaintat creanţe, de a nu porni procedura insolvabilităţii. În cazul aplicării prevederilor articolelor 158, 159 ale Legii insolvabilităţii, cererea de încetare a procesului de insolvabilitate va fi adusă la cunoştinţă creditorilor şi depusă la dosar pentru accesul liber al creditorilor.

Hotărîrea prin care procesul de insolvabilitate încetează, inclusiv temeiul încetării, se dă publicităţii, iar debitorul, administratorul şi membrii comitetului creditorilor se notifică cu privire la data încetării.









BIBLIOGRAFIE



Acte normative:



Codul Civil al Republicii Moldova, Nr.1107 din 06.06.2002, Monitorul Oficial Nr. 82-86 din 22.06.2002.
Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, Nr.225 din 30.05.2003, Monitorul Oficial Nr.111-115 din 12.06.2003.
Legea isolvabilităţii nr.632 din 14.11.2001, Monitorul Oficial Nr. 139-140 din 15.11.2001.
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr.845 din 03.01.1992, Monitorul Oficial Nr.2-33 din 28.02.1994.
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la modificarea Hotărîrii explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.34 din 22.11.2004 „Cu privire la aplicarea Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice”, nr.9 din 04.07.2005.


Literatura de specialitate:



Roşca Nicolae, Baieş Sergiu, Dreptul afacerilor Volumul I – Chişinău 2004.
Gribencea Lilia, Dreptul afacerilor – Chişinău 2005.
Turcu Ion, Falimentul – actuala procedură ed. aV-a – Bucureşti 2005.
Vladislav Rusu, Curs de drept comercial – Chişinău ASEM 2006.
Valentin Barba, Gheorghe Macovei, Procedura insolvabilităţii, suport de curs – Institului Naţional al Justiţiei 2009.



Теги: insolvabilitate, de, Încetarea, procesului
Всего комментариев: 0
avatar
Яндекс.Метрика Наверх