0

UZUCAPIUNEA

Опубликовал: ColeaДата: 12.12.2016-00:51
UZUCAPIUNEA Uzucapiunea (prescripţia achizitivă) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra unor bunuri imobile prin posedarea neîntreruptă a lucrului în tot timpul fixat de lege. În situaţia arătată, printr-o posesie prelungită,

în condiţiile prevăzute de lege, se ajunge la transformarea unei stări de fapt (posesia) într-o stare de drept (proprietatea) . Trebuie să facem distincţie între prescripţia achizitivă şi prescripţia extinctivă, deşi ambele instituţii îşi au sediul reglementării în Codul civil – Cartea a III-a - Titlul XX . Dacă prin prescripţia achizitivă se dobândeşte un drept real, prin prescripţia extinctivă se pierde posibilitatea de a obţine realizarea, prin constrângere a unor drepturi. Obiectul prescripţiei extinctive îl reprezintă dreptul la acţiune în sens material, dacă nu a fost exercitat în termenele prevăzute de lege. 5.2. Utilitatea şi justificarea uzucapiunii În justificarea acestei instituţii trebuie să pornim de la rolul pe care posesia utilă îl joacă în dobândirea dreptului de proprietate imobiliară. Făcându-se dovada posesiei în persoana posesorului şi a autorilor lui, pe timpul prevăzut de lege, se probează în anumite situaţii dreptul de proprietate. Este o dovadă absolută a dreptului de proprietate, de aceea uzucapiunea îşi găseşte utilitatea mai ales în cazurile când există dificultăţi de probă a dreptului de proprietate. Deci, instituţia analizată se justifică prin: - nevoia de certitudine, de stabilitate şi securitate juridică a raporturilor de drept în situaţiile arătate, când se recunosc efecte juridice unei aparenţe îndelungate de proprietate în sensul declarării posesorului ca proprietar; - nevoia de a proba existenţa dreptului de proprietate în acele situaţii în care există dificultăţi de probă, având în vedere că în majoritatea covârşitoare a cazurilor, posesia corespunde dreptului de proprietate; - ideea sancţionării vechiului proprietar care, manifestând lipsă de diligenţă, a lăsat o vreme îndelungată dreptul său nevalorificat. Sub acest aspect, uzucapiunea apare ca o sancţiune civilă, constând în pierderea proprietăţii de către titularul dreptului de proprietate a cărui culpă constă în pasivitatea sa timp îndelungat, cu toate că posesiunea lucrului era exercitată de o altă persoană . 5.3. Bunuri ce pot forma obiectul uzucapiunii Poate fi dobândit prin uzucapiune orice bun imobil care se găseşte în circuitul civil. Pe cale de consecinţă, bunurile care nu sunt în circuitul civil (inalienabile), cum sunt cele din domeniul public, nu pot forma obiectul uzucapiunii . Datorită reintrării în circuitul civil a terenurilor de orice fel , a consolidării dreptului de proprietate imobiliară şi a recentelor reglementări privind cadastrul funciar şi publicitatea imobiliară , uzucapiunea recapătă şi-şi sporeşte semnificaţia avută. Cu toate acestea, uzucapiunea cunoaşte şi în prezent unele îngrădiri. Aşa, de exemplu, terenurile dobândite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată, sunt inalienabile o anumită perioadă de timp şi, deci, pe acea durată nu pot fi uzucapate. Tot astfel, străinii nu pot dobândi terenuri şi deci ei nu le pot uzucapa . Posesia – condiţie esenţială şi necesară a uzucapiunii Posesia se află la baza tuturor drepturilor reale şi ea constituie manifestarea exterioară sau semnul exterior al existenţei acestora. Ea reprezintă puterea materială pe care o exercită o persoană asupra lucrului, exerciţiul unei puteri de fapt, care dă posibilitatea posesorului de a se comporta ca şi când el ar fi adevăratul titular al dreptului asupra lucrului . Posesia reprezintă fundamentul uzucapiunii, în măsura în care ea îndeplineşte calităţile unei posesii utile (adică să fie lipsită de vicii). Calităţile unei posesii utile sunt cele indicate de art.1847 Cod civil, potrivit căruia “ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, netulburată, neîntreruptă, publică, sub nume de proprietar”. În lumina acestui articol, viciile posesiei sunt: discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea, precaritatea . 5.4. Felurile uzucapiunii După durata posesiei în timp, există două feluri de uzucapiune: 1. uzucapiunea de 30 de ani; 2. uzucapiunea de 10 până la 20 de ani 5.4.1. Uzucapiunea de 30 de ani Implică din partea celui care o invocă, dovada că a posedat lucrul în timpul stabilit de lege, că această posesie nu a fost viciată ori nu a constituit o detenţie precară. Aşa cum rezultă din art.1890 Cod civil (care reprezintă sediul reglementării acestei uzucapiuni) nu se cere existenţa vreunui titlu şi nici buna credinţă a posesorului. Posesorul (chiar de rea credinţă), poate invoca şi dovedi uzucapiunea de 30 de ani, fie pe calea acţiunii principale, fie pe cale de excepţie. Uzucapiunea intervine după împlinirea termenului de 30 de ani, care se calculează pe zile întregi. Ca şi în cazul prescripţiei extinctive, ziua de începere nu intră în calcul, iar ultima zi a termenului trebuie să fi fost în întregime scursă, pentru a opera termenul de 30 de ani . La calculul termenului nu se ţine seama de ziua complementară a anilor bisextili, iar zilele de sărbători legale intră în calculul termenului. 5.4.2. Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani Îşi are sediul reglementării în art.1895 Cod civil, care prevede că “cel care câştigă cu bună credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat, va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul şi prin 20 de ani dacă locuieşte în afară din acea circumscripţie”. Rezultă din conţinutul articolului de mai sus că uzucapiunea de 10 până la 20 de ani necesită îndeplinirea unor condiţii în plus faţă de cea de 30 de ani: • existenţa unui just titlu pe care să se întemeieze posesia; • buna credinţă a posesorului. La aceste condiţii se adaugă, desigur, durata de 10 – 20 de ani a posesiei şi îndeplinirea cerinţelor unei posesii utile. • Justul titlu (sau justa cauză) Justul titlu trebuie să fie un titlu translativ de proprietate, care provine de la o altă persoană decât adevăratul proprietar (de la un “non dominus”) . Dacă actul ar proveni de la adevăratul proprietar (dominus), dobânditorul nu mai este un simplu posesor, ci proprietar (în baza actului de dobândire). De asemenea, în situaţia arătată nu mai este necesară trecerea timpului pentru dobândirea dreptului de proprietate . Deci, este de neconceput uzucapiunea întemeiată pe un titlu ce provine de la adevăratul proprietar (cum ar fi cazul vânzării – cumpărării, donaţiei, schimbului).



Теги: UZUCAPIUNEA
Всего комментариев: 0
avatar
Яндекс.Метрика Наверх