0

"Sfîntul" Grigore Vieru

Опубликовал: ColeaДата: 29.11.2016-08:39
Sfîntul

In poezia lui Grigore Vieru se descrie faptura femeii. Vierul o vede ca iubita care apare ca un element de legătură între lumea fizică. Iubita este fiinţa care fiinţează şi potenţializează sensul existenţei. În poezia lui Grigore Vieru dragostea este concepută ca un izvor veşnic din care cel însetat caută să-şi potolească setea; dragostea este flacăra aprinsă a unei lumânări care arde în marea catedrală a lui Dumnezeu, ea este sensul supravieţuirii; dragostea este locul în care omul îşi găseşte marea lumină, în care cei de aproape vor găsi identitatea strămoşească, pură şi nealterată.

Titlul semnifica cit este de sfinta femeia in viata omului, ea este floarea care nu se scutura petalele "Privind cum oboseste ea, El singur obosea" Femeia a fost întodeauna un simbol al frumuseţii, al gingăşiei şi delicateţii.
Cu sentimente discrete şi suferinţe abia ghicite, ascunse bine în spatele unui zîmbet înselător, dar cu sensibilităţi adînci şi profunzimi sufleteşti nebănuite.
Dupa Grigore Vieru, femeia este al cincilea anotimp poetic, romantic şi atotcuprinzător… Paradoxal, definiţia aceasta surprindeexact complexitatea femeii. E ceva ce nu avem habar, nu ştim dacă îl dorim, dar cu sigurantă vor sa le cunoasca in vieţile sale.

Regăsim în literatură şi artă, dar şi în viaţa de zi cu zi femeia muncitoare, de la colhoz, mama eroină cu foarte mulţi copii, care ţine în spate o moşie întreagă, care munceşte la cîmp şi hrăneşte familia, femeia scriitoare.
Femeia este mereu sensibilă. Femeia este dulce. Femeia este plăcută ochiului. Femeia este puternică. Femeia este cea care dă viaţă. Femeia este o specie foarte emotivă. Femeia reprezintă pasiune pentru un bărbat. Femeia este ispititoare. Femeia este soţie. Femeia este prietenă. Femeia stă în spatele oricărui om de succes.Femeia poate plange si suferi.

Poezia lui Grigore Vieru pare o traducere a graiului fiinţei, din care pulsează către inima cititorului un echilibru natural, având o orientare recuperatoare, care se cristalizează cu atât mai mult cu cât încerci să pătrunzi în taina liricii sale, taină care se identifică, în ultimă instanţă, cu poetul.

Sfîntul

Vroia sa mangaie cu palma
Parul femeii.
Dar ii ramasera mainile
Pe campul de lupta.
Vroia sa ia plugul
Din bratele ei
Si coasa.

Privind cum oboseste ea,
El singur obosea.
Vroia seara
Sa-si lase pe genunchi
Mainile.

Vroia uneori sa izbeasca
Cu pumnul in masa.
Vroia sa arunce
Milostivirea cazona,
Nu putea primi ceva
Nemuncit cu mainile sale.
Vroia sa-si duca mana
La inima.
Era sfant.



Теги: Vieru, Grigore, Sfîntul
Всего комментариев: 0
avatar
Яндекс.Метрика Наверх